Poveşti bizare cu securişti la Slobozia
0
Oliviu Vlădulescu, colaborator dovedit al Securităţii, a fost omul-orchestră al aşa-zisei Revoluţii din Ialomiţa. În adolescenţă fusese prieten bun cu Mircea Dinescu, implicat şi el în Revoluţie.
Aşa cum s-a întâmplat în multe oraşe din ţară, şi la Slobozia evenimentele revoluţionare au fost declanşate de un personaj care a colaborat în perioada comunistă cu Securitatea. Oliviu Vlădulescu a avut de-a lungul timpului patru nume conspirative şi s-a pretat la delaţiuni despre colegi de liceu, de armată şi de serviciu. La 22 decembrie 1989, el a fost primul om din Slobozia care a ieşit în faţa Judeţenei de Partid să strige „Jos Ceauşescu!“ şi să-i îndemne pe slobozeni să i se alăture. Acţiunea lui din acea zi s-a repetat în detaliu în mai toate oraşele ţării.
Foştii securişti au fost primii care au ieşit în stradă şi au căutat să inflameze spiritele. Ofiţerii de rang înalt din fosta Securitate continuă, totuşi, să nege ideea că subordonaţii şi colaboratorii lor ar fi acţionat conform vreunui plan. Oliviu Vlădulescu a murit anul trecut, la scurtă vreme după ce Curtea de Apel Bucureşti a confirmat calitatea sa de colaborator al Securităţii.
FUGA LA MINĂ
Oliviu Vlădulescu a fost racolat la 24 noiembrie 1966, pe când era elev. Prietenii săi din Slobozia spun că racolarea lui s-a petrecut în contextul unui abandon şcolar. „Au fost trei prieteni: Oliviu Vlădulescu, Mircea Dinescu (n.r. - celebrul poet) şi Radu Opran. S-au şucărit pe viaţă că au rămas corigenţi într-un an, la liceu, şi au plecat la mina Lupeni, au zis că vor să muncească acolo. Nihilişti! Tatăl lui Opran, avocat, s-a dus şi i-a adus înapoi după vreo două săptămâni. Atunci a fost racolat Vlădulescu. Eu cred că odată cu el a fost racolat şi Dinescu“, spune ialomiţeanul Jan Cheptea, coleg de generaţie cu cei trei.
În dosarul de la CNSAS, Vlădulescu figurează cu informaţii date despre colegii şi profesorii săi de la liceu până în 1968, sub numele conspirativ „Bogdan“. În 1972, Vlădulescu a fost încorporat în armată, la UM 01279 Bistriţa, unde, sub numele conspirative „Leon Francisc“ şi „Săndulescu“ şi-a turnat colegii de armată. În 1974, Vlădulescu s-a reîntors în Slobozia, unde a fost angajat ca instructor metodist la Centrul Judeţean de Librării şi şi-a reluat activităţile în slujba Securităţii sub numele „Matei Basarab“. Pentru informaţiile oferite Securităţii, Vlădulescu a fost recompensat cu diverse sume de bani.
În anul 1975, Oliviu Vlădulescu a fost arestat şi condamnat la închisoare pentru că ar fi răspândit manifeste potrivnice regimului, în Gara de Nord din Bucureşti. O astfel de acuzare aducea cu sine ani mulţi de închisoare, însă Vlădulescu stă după gratii doar un an. După ieşirea din temniţă este încadrat pentru scurtă vreme la combinatul chimic, unde se ocupă de brigada artistică. S-a reîntors însă rapid la meseria pe care o avusese înainte de condamnare, aceea de metodist la Centrul Judeţean de Librării, unde l-a prins şi Revoluţia din 1989.
ŞEF DE REVOLUŢIE
Enciu Bobârniche, bun prieten al lui Vlădulescu, notează în cartea „Două decenii de viaţă politică în Ialomiţa“ că Vlădulescu „a fost informat de o «sursă» a sa că în România regimul ceauşist va cădea“. În volumul mai sus menţionat, Vlădulescu îşi prezintă varianta proprie, romanţată, asupra Revoluţiei: „Când a apărut Mircea Dinescu la televizor, am fugit în faţa Palatului Judeţean. Am început să urlu. Piaţa era împânzită de miliţieni. Strigam cât puteam: «Ieşiţi afară! Ceauşescu a fugit!». Către trecători: «Opriţi-vă!». La ferestre au început să apară activiştii. Câţiva miliţieni au încercat să mă aresteze. M-am refugiat la un prieten. Când am revenit în piaţă, lumea începuse să se adune“.
În aceeaşi zi de 22 decembrie 1989, Vlădulescu intră într-un război pentru putere cu reprezentantul Armatei în judeţ, Constantin Sava (şeful Gărzilor Patriotice). Este o rivalitate la scară redusă a ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti şi mai peste tot în ţară: Armata şi linia a doua a partidului comunist s-au „duelat“ pentru preluarea puterii cu Securitatea.
După ora 15.00 s-a încropit o formă de organizare, cei mai vocali fiind Oliviu Vlădulescu şi Constantin Sava. Vlădulescu a mai consemnat: „În timp ce defineam un program, a apărut Sava şi a încercat să provoace evacuarea sălii. Noi eram numai oameni veniţi din stradă. Au apărut o droaie de militari care s-au
instalat pe culoare. Sava a zis: «Părăsiţi încăperea. E prea multă debandadă, voi nu vedeţi că nu reuşiţi să organizaţi nimic? Ieşiţi afară sau vă împuşc!». Eu i-am replicat: «Împuşti pe mă-ta!». L-am dat afară. Am fost ales preşedinte al acelui comitet“. Până spre seara, însă, s-a ajuns la un consens mutual, cu Sava şi Vlădulescu în postura de lideri. Pe 23 decembrie s-a ales componenţa Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, preşedinte fiind numit Constantin Sava. Vlădulescu a devenit vicepreşedinte.
„I SE IA O MOTORETĂ CADOU, ÎŞI SPARGE CAPUL CU EA...“
După Revoluţie, Oliviu Vlădulescu şi-a făurit aura celui mai de seamă luptător anticomunist din judeţul Ialomiţa. Povesteşte Enciu Bobârniche: „Marea lui greşeală a fost că a intrat în politică. El a intrat în greva foamei în 2005 pentru cauza învăţătorilor din România. Au venit Tăriceanu şi Băsescu la el la spital şi l-au convins să iasă din grevă. Din nişte fonduri europene este dus pe la Bruxelles, i se ia o motoretă cadou, îşi sparge capul cu ea şi, mai mult decât atât, în 2008 este convins să candideze din partea PDL pentru un post de consilier local. A intrat în conflict cu «tovarăşul» Silvian Ciupercă, deputat PSD, care i-a scos dosarul de la CNSAS“.
Până în 2009, când au început să iasă la iveală dovezile cu privire la delaţiunile sale, Vlădulescu a avut imaginea unui anticomunist autentic. A fost ajutat pentru asta şi de ziaristul Enciu Bobârniche şi de membrii asociaţiei de revoluţionari din Slobozia.
„L-am prezentat ca pe un erou în cartea mea, pentru că poporul care nu-şi creează legende este un popor mort“, spune Bobârniche. Întrebaţi cum rămâne cu Călin Nemeş de la Cluj şi cu alţi revoluţionari care au ieşit în stradă împotriva forţelor de represiune, revoluţionarii slobozeni au spus că e loc pentru toată lumea: „Dacă Vlădulescu e erou, Nemeş e supererou!“.
Turnătoriile lui Vlădulescu: legionari, bancuri, Playboy, RFG
Elevul Vlădulescu informa la data de 10.11.1966: Tov. Comandant, vă informez că în urma discuţiei avute cu eleva din cls. a X -a B. M. am aflat următoarele despre elevul S. G. Relatez discuţia:
Eu: „S. G. mi se pare un băiat bun!“
B.M.: „Da’ de unde! Dacă aţi şti voi (era şi D. M. de faţă) câte ştiu eu despre el!“
Eu şi D.M.: „Ce ştii?“
B.M.: „Taică-său a fost legionar!“
Eu: „De unde ştii? Eşti din sat cu el?“
B.M.: „Nu, dar am fost colegi şi îl cunosc mai bine. Ştiu multe despre el, dar nu vă spun acum. N-am încredere în voi. Dar, poate altădată vă mai spun!“. Vă voi informa în continuare despre ceea ce voi mai afla.
Vlădulescu (metodist la Centrul Judeţean de Librării) informa la 8.06.1974: Sursa vă informează următoarele: în ziua de sâmbătă 18.05.1974, la Clubul Tineretului, numitul B. A., director la Şcoala generală nr. 2, a spus un banc cu vădit conţinut politic. De faţă la discuţie au mai fost: C. S., profesor la aceeaşi şcoală şi I. M. , profesor de muzică la Liceul Pedagogic.
Vlădulescu (metodist la Centrul Judeţean de Librării) informa la 23.02.1974: Sursa vă informează următoarele: în ziua de 21.01.1974, mergând să vizitez un prieten la Institutul de Proiectări, numitul T., de profesie desenator tehnic, originar din Amara (făcând naveta la Slobozia), ne-a arătat o pagină din revista Playboy reprezentând pe Miss Octombrie 1973, o femeie goală, iar pe verso având mai multe fotografii pornografice. O colegă de serviciu al cărei nume sursa nu-l cunoaşte l-a întrebat dacă-s româneşti pantofii lui, iar acesta a răspuns că nu poartă lucruri româneşti şi chiar maioul lui este străin, arătând-i eticheta. Întrebat de unde face rost de ele, a spus: „Asta mă priveşte numai pe mine“. Numitul este blond cu plete şi are un frate numit N.
Vlădulescu (metodist la Centrul Judeţean de Librării) informa la 14.01.1974: „Sursa vă informează următoarele: din discuţiile purtate în mai multe rânduri cu numitul U. A., elev în anul doi la Liceul Industrial, a rezultat faptul că acesta doreşte să părăsească ţara. A afirmat faţă de sursă că are o mătuşă în RFG, care actualmente se afla în ţară, în vizită la rude, şi locuieşte la Hotel Intercontinental Bucureşti. Această mătuşă îl va lua cu ea o lună de zile în mod legal, însă acesta intenţionează să nu se mai întoarcă în ţară, sperând să moştenească averea ce o deţine mătuşa sa. Pentru a rămâne în RFG are acordul mătuşii, dar nu şi pe cel al părinţilor, care nu vor să-l lase să plece nici măcar o lună de zile. (...)
Sursa nu cunoaşte numele mătuşii, însă cunoaşte din afirmaţiile numitului U. că acesta şi-ar fi prelungit şederea în ţară cu o lună pentru a-şi vizita toate rudele, iar el susţine că toate formalităţile de plecare sunt îndeplinite, depunându-şi şi o cerere de retragere de la Liceul Industrial. Tatăl său lucrează, probabil, în Panificaţie, ar fi fost ofiţer şi rudă cu căpitanul U. de la Miliţie. Locuieşte pe lângă podul vechi Slobozia. La una dintre aceste discuţii a fost de faţă şi un alt elev pe nume M., coleg cu U. (...) În plus de asta, susţine că se află în relaţii intime cu profesoara de limba franceză de la Liceul Industrial, probabil pe nume H., care ar fi vrut să plece şi ea odată în Australia, dar n-a reuşit, şi pentru care ar fi făcut rost de diverse articole de ţinută vestimentară străine.“
Şi-a contestat calitatea de ne-colaborator
Enciu Bobârniche (foto), unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti ialomiţeni, se bate cu pumnul în piept că a dat note Securităţii. „Orice ziarist care se respectă ţine legătura cu serviciile secrete, conform Legii 23 din 1971. Legea secretului de stat. Plecam în Ungaria. Veneam, făceam raport că în Ungaria n-a fost denigrată ţara. Veneau francezii la noi, conduceam ziarul «Tribuna Ialomiţei». Era o lege, trebuia să informez ce au făcut francezii. Dar nu am avut niciun angajament. CNSAS mi-a dat certificat că n-am fost colaborator şi eu am contestat, pentru că eu am fost colaborator, dar n-am adus prejudicii morale“, spune Bobârniche.
„Mircea Dinescu îşi falsifică biografia“
Mircea Dinescu, unul dintre cele mai de seamă personaje din Revoluţia Română, nu are o imagine tocmai curată în Slobozia, oraşul în care s-a născut şi a crescut. Pe lângă suspiciunea de colaborare cu Securitatea, Dinescu este acuzat de concetăţenii săi că şi-a falsificat biografia. Dinescu s-a prezentat ca fiul unui muncitor simplu şi al unei vânzătoare dintr-un oraş de provincie.
În realitate, spune Enciu Bobârniche, „în anii ’80, ca să ajungi la mama lui Mircea Dinescu trebuia să ai relaţii mari. Ea era şefă de alimentară, cea mai importantă alimentară din Slobozia. Îi trimitea alimente şi lui Mircea, la Bucureşti. Săptămânal pleca o maşină care-l aproviziona. Tatăl său era lăcătuş-mecanic, dar nu chiar muncitor de rând, un fel de maistru. Era şi un fel de şef de sindicat la întreprindere. Mă deranjează că el îşi falsifică biografia”. Mircea Dinescu a păstrat relaţii firave cu verii săi rămaşi în Slobozia. Jean Dinescu, văr primar al lui Mircea Dinescu, povesteşte că a vorbit rar şi puţin cu poetul, după Revoluţie: „Am vorbit cu Mircea după un an, mi-a zis o singură chestie: «Nu intraţi în niciun partid. E o perioadă tulbure şi nu se ştie rezultatul. Staţi cuminţi şi după câţiva ani de zile puteţi să intraţi în politică dacă vreţi»“.
Se încarcă comentariile...
