Vremea se răcește. La cât ajung temperaturile duminică, 15 februarie
0Vremea se răceşte faţă de ziua precedentă. Maximele termice se vor situa între 1 grad în nordul Moldovei şi 17 grade în sudul Munteniei, iar minimele se vor încadra între -7 şi 6 grade.

Vremea se va răci semnificativ faţă de intervalul precedent, ziua în vestul, nordul şi centrul ţării, iar noaptea în toate regiunile. Maximele termice se vor situa între 1 grad în nordul Moldovei şi 17 grade în sudul Munteniei, iar minimele se vor încadra între -7 şi 6 grade.
Cerul va fi noros în jumătatea de nord a teritoriului şi temporar noros în rest. Vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării ziua, când izolat se vor acumula cantităţi de apă de peste 10...15 l/mp, dar din orele serii acestea se vor restrânge ca arie şi vor fi slabe cantitativ. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în sud şi în sud-est, mixte în rest, iar la munte treptat vor predomina ninsorile. Noaptea, în Moldova, local în Transilvania, Maramureş şi Dealurile de Vest vor predomina treptat ninsorile şi se va depune strat de zăpadă în general de 5...8 cm.
Vântul va avea intensificãri ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea în sud, în est şi pe arii restrânse în rest, cu viteze la rafalã în general de 50...60 km/h, iar la munte, izolat de peste 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Izolat va fi ceaţã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere şi va avea valori foarte coborâte (câmp intens ciclonic).
La București, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal la această dată pe parcursul zilei şi se va atinge o temperatura maximã de 14...15 grade. Cerul va fi noros ziua, când temporar va ploua, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 40...45 km/h. Temperatura minimă, mai scăzutã decât în intervalul anterior, va fi de 0...2 grade.
La munte, vremea se va răci, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. Cerul va avea înnorări, treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales la altitudini de peste 1500 m, se va depune strat de zăpadã. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. Local vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi izolat de peste 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Cod galben de vânt
ANM a emis un cod galben de vânt, valabil duminică, 15 februarie, între orele 8.00 și 14.00, pentru Dobrogea și estul Munteniei. Sunt vizate județele Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța. În intervalul menționat, în Dobrogea și în estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50-60 km/h. Un alt cod galben de intensificări ale vântului, emis de ANM este valabil în perioada 15 februarie, ora 14.00 – 16 februarie, ora 8.00. În intervalul menționat, în județele Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50-60 km/h și izolat de 65-70 km/h
Ceață în opt județe
Circulaţia rutieră se desfăşoară, duminică dimineaţă, în condiţii de ceaţă care reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi, în unele zone, chiar sub 50 de metri, pe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vrancea şi pe un tronson al autostrăzii A7 Ploieşti-Adjud.
Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A0 Centura Bucureşti, A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Piteşti-Sibiu, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună şi valori normal de circulaţie.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de tip nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă până la ora 9.00, în judeţul Botoşani şi în zona joasă a judeţelor Bacău, Suceava şi Neamţ. Aici se va semnala, local şi temporar, ceaţă care determină vizibilitate redusă sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.























































