Vreme călduroasă în toată țara: temperaturi de peste 30 de grade
0Meteorologii au transmis luni, 16 iunie, faptul că vremea va fi călduroasă, iar temperaturile pot ajunge și la 34 de grade în unele zone.

În Dobrogea și Bărăgan, atmosfera se menține însorită toată ziua, însă vântul are unele intensificări. Maximele, în creștere față de ziua trecută, ating pragul de 30 de grade în Bărăgan, scrie ProTV.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem tot vreme bună. Vântul se întețește din când în când și se face mai cald decât duminică. După prânz se ating 29 de grade. În nordul Moldovei și Bucovina, temperaturile pot ajunge la 29 de grade în zona Bacăului, iar vântul agită atmosfera pe parcursul zilei.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, temperaturile sunt mai mari decât cele de duminică, în jur de 31 de grade pe la Satu Mare. Vântul prinde putere după ce se lasă noaptea.
În vestul României, temperaturile depășesc 30 de grade în toată regiunea și se opresc pe la 32 de grade. La noapte, vântul are unele intensificări.
În Transilvania, temperaturile pot atinge 32 de grade, în Alba Iulia. După-amiaza, la munte se adună câțiva nori de ploaie.
În Oltenia avem soare toată ziua și temperaturi mai ridicate decât duminică. Vântul adie plăcut, iar în vestul provinciei se ating cele mai mari valori din țară: 33, poate 34 de grade.
În ținuturile sudice urmează încă o zi frumoasă. Amiaza aduce vreme călduroasă și în jur de 30...31 de grade în termometre. În București avem soare, maxima ajunge pe la 31 de grade. La noapte, cerul rămâne curat, iar minima ajunge la 16 grade.
Temperaturile cresc și la munte. După-amiaza, norii se înmulțesc în Orientali și în Carpații Occidentali, pe unde o să mai vină câteva averse slabe, pe spații mici.Vremea la mare
Și pe litoral se încălzește și se ating 28 de grade. Vremea rămâne frumoasă toată ziua, se simte puțin și vântul, iar apa mării are în jur de 20...21 de grade.