Unsprezece județe sunt sub Cod portocaliu de ploi abundente. Zona în care se va depune un strat consistent de zăpadă

0
Publicat:

De vineri și până sâmbătă a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) o avertizare Cod portocaliu de precipitații abundente, precum și două alerte Cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv de intensificări ale vântului.

Cod portocaliu de ploi abundente Foto: Arhivă
Cod portocaliu de ploi abundente Foto: Arhivă

Vineri, 28 martie, vremea va fi în general închisă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Temporar vor fi mai ales averse, ziua în jumătatea de sud-vest a țării și pe arii restrânse în rest, iar noaptea în majoritatea regiunilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 și 19 grade, iar cele minime se vor încadra între 2 și 9 grade. Izolat se va semnala ceață.

În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 2000 metri vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă.

Cantitățile de apă, mai ales prin acumulare, în sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali vor fi de 25...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp, iar în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova, vor fi de 50...70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80...100 l/mp”, potrivit ANM.

Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea cu viteze de 50-70 km/h, iar în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2000 m, rafalele vor fi de 75-90 km/h și va fi viscol; rafale în general de 40...60 km/h vor fi local în vest, nord-vest și centru.

Vremea în Capitală

 Vremea va fi vântoasă, cu viteze în general de 50-55 km/h în București. Cerul va avea înnorări și va ploua moderat cantitativ (în general 15-20 l/mp) mai ales seara și noaptea. Temperatura maximă va fi de 15-16 grade, iar cea minimă de 7-8 grade.  

Cod portocaliu și galben de ploi 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 martie, ora 10:00 - 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Cod portocaliu și galben de ploi Foto: ANM
Cod portocaliu și galben de ploi Foto: ANM

În acest areal, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50 - 70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 - 100 l/mp.

De asemenea, în perioada 28 martie, ora 10:00, - 29 martie, ora 12:00, va fi valabil și un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali. Astfel, vor fi precipitații cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 - 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

Cod galben de vânt

Totodată, din dimineața zilei de vineri, de la ora 3:00, și până sâmbătă, la ora 6:00, un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, vizează județe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, cu perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 70 km/h.

Cod galben de vânt Foto: ANM
Cod galben de vânt Foto: ANM

În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2.000 de metri, rafalele vor fi de 75 - 90 km/h și va fi viscol.

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite