Bucureștenii, sub avertizare de ploilor și descărcări electrice. Prognoză specială pentru sâmbătă, 3 iunie

0
Publicat:

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, valabilă de sâmbătă, 3 iunie, ora 10.00, până duminică, 4 iunie, ora 6.00.

În București, vremea va fi noroasă
În București, vremea va fi noroasă

Potrivit meteorologilor, vremea se va răcori și va fi ușor instabilă în București.

Temporar cerul va avea înnorări, iar după orele amiezii va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice.

”Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei când va atinge viteze în general de 40...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 25...27 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade”, anunță Administraţia Naţională de Meteo.

Pentru restul țării, meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de ploi torențiale, valabilă în intervalul orar 12.00-22.00.

Codul Portocaliu vizează județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova.

”În județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș – Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 40...50 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, anunță meteorologii.

La ora 11.00 va intra în vigoare și o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului”, mai anunță ANM.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite