Analiză Guvernul intervine cu pipeta în criza carburanților. Expertă în energie: „Este un simulacru”

0
Publicat:

Grupul de lucru pentru gestionarea crizei carburanților a convenit joi, 2 aprilie, reducerea cu 30 de bani a nivelului accizei la motorină. Decizia urmează să fie implementată printr-o Ordonanță de Urgență, adoptată cel mai probabil vineri. Eugenia Gușilov, expert în energie, a explicat, pentru „Adevărul”, că măsura adoptată de executiv este insuficientă, având în vedere amploarea crizei cu care se confruntă România.

FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

În urma discuțiilor cu operatorii din piață, autoritățile au convenit joi reducerea cu 30 de bani a nivelului accizei la motorină, pe fondul crizei carburanților înregistrată la nivel global. 

„Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă. În urma discuțiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi fost aplicate unitar și ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. Totodată, stabilirea soluției a ținut cont de limitările bugetare ale României”, se arată într-un comunicat transmis joi de Guvern.

Sumele necesare pentru reducerea accizelor pentru motorina achiziționată de agricultori și transportatori, precum și pentru aplicarea mecanismului de reducere vor fi asigurate din încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanților, din supraimpozitarea profiturilor rezultate din exploatarea țițeiului românesc și de la bugetul de stat.

Decizia survine în contextul în care Guvernul a adoptat săptămâna trecută o Ordonanță de Urgență care prevede plafonarea adaosului comercial pentru benzină și motorină la nivelul mediei din 2025 pentru întreg lanțul, de la rafinare la vânzarea finală, în perioada 1 aprilie-30 iunie, limitarea exporturilor de motorină și țiței doar cu acordul autorităților și sancțiuni de până la 10% din cifra de afaceri pentru nerespectarea regulilor.

Expert în energie: „Este o măsură cosmetică”

Măsura hotărâtă joi, prin care nivelul accizei la motorină urmează să fie redus cu 30 de bani, ceea ce reprezintă sub 3% din preț, este însă insuficientă pentru a amplifica efectele nocive ale crizei carburanților, atrage atenția Eugenia Gușilov, expertă în energie.

„30 de bani înseamnă o reducere 10% din acciză. Acciza la motorină este de 2,8 lei. Spuneți și dumneavoastră ce impact înseamnă 10%, adică reducerea accizei cu 10%? Este, să spun, un simulacru. Adică, pentru a nu fi acuzat că nu ai făcut nimic pe partea de acciză, ai redus-o cu 10%. Dar, oricum, am văzut scenarii, iar la sfârșitul săptămânii trecute spuneau că de la 10% până la 45%. Păi 45% reducere din acciză înseamnă 1,26 lei. După aceea, luni, au apărut scenarii că între 10% și 25% din acciză. 25% înseamnă 70 de bani. Ultima variantă vehiculată ieri de Ministerul de Finanțe era să se reducă acciza între 5% și 15%. 5% înseamnă 14 bani. 15% înseamnă 42 de bani. Deci este, cum să spun, o măsură cu pipeta. Este o măsură cosmetică, deci prea puțin și, probabil, doar ca să nu fie acuzat guvernul că nu a făcut nimic pe partea de acciză”, a explicat Eugenia Gușilov pentru „Adevărul”.  

Totodată, experta avertizează că măsura de limitare a adaosului comercial, adoptată săptămâna trecută, se aplică inegal din cauza faptului că unii comercianți dispun și de unități de rafinare. 

„Partea de adaos comercial, să știți că se va aplica inegal. Adică au fost niște reduceri la pompă pe care le-am văzut, au început să apară, dar nu este peste tot la fel. La unii da, la alții nu, pentru că structura costurilor diferă. La cei care sunt și producători, care și rafinează, față de cei care aduc produsul gata rafinat și doar îl comercializează. De aceea nu vom vedea o scădere egală la toți”, a atras atenția Eugenia Gușilov.

BNS: „Accizele să revină cel puțin la nivelul de la finalul anului 2025”

Blocul Național Sindical a salutat decizia Guvernului, însă solicită reducerea accizelor la nivelul înregistrat la finele anului trecut.

„Blocul Național Sindical salută decizia Guvernului de a reduce acciza la motorină cu 30 de bani/litru, măsură care va avea un impact pozitiv imediat asupra prețurilor la pompă și, implicit, asupra costurilor suportate de populație și de mediul de afaceri. În același timp, apreciem faptul că Executivul adoptă, chiar și parțial, o soluție recomandată de BNS încă de săptămâna trecută, respectiv utilizarea instrumentelor fiscale – în special reducerea accizelor – în locul intervențiilor administrative în formarea prețurilor. Totodată, atragem atenția Guvernului că nu există motive pentru a invoca eventuale pierderi bugetare ca urmare a acestei măsuri. Veniturile din accize și TVA au depășit deja estimările pe baza cărora a fost construit bugetul, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. În aceste condiții, este firesc ca o parte din aceste venituri suplimentare să fie returnate economiei reale. Considerăm că reducerea actuală a accizei este un pas în direcția corectă, dar insuficient. BNS își menține solicitarea ca accizele să revină cel puțin la nivelul de la finalul anului 2025, măsură care ar genera o scădere mai consistentă a prețurilor și ar contribui la stabilizarea economiei”, a transmis BNS.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite