Vosganian: Este posibil ca pensiile să fie decuplate de salariul mediu
0Pensiile ar putea fi decuplate de salariul mediu şi recalculate în funcţie de rata inflaţiei, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei de Buget Finanţe din Senat, Varujan Vosganian, la reuniunea dintre guvernatorul Băncii Naţionale a României şi reprezentanţii comisiilor parlamentare reunite, informeazã Agerpres.
'Este posibil ca pensiile să fie decuplate de salariul mediu şi întoarse la calcularea de bază cu rata inflaţiei, ceea ce ar însemna pentru pensionari pierderi de putere de cumpărare', a afirmat Varujan Vosganian.
Aceste măsuri ar putea fi luate, potrivit lui Vosganian, pentru că a fost formulat un proiect de buget de stat 'complet nerealist'.
Punctul de pensie a crescut de miercuri la 718 lei, în paralel cu introducerea pensiei sociale minim garantate de 300 de lei.
Executivul va discuta în şedinţa de miercuri proiectul de act normativ privind cumulul pensiei cu salariul de la stat, a anunţat marţi premierul Emil Boc, la postul public de televiziune.
''Miercuri intră într-o primă formă în şedinţa de Guvern această lege care interzice la stat cumulul pensiei cu salariul. Nu în manieră absolută, ci propunerea de la care pornim este ca aceia care sunt cu pensii până la 1.500 de lei să poată continua cumulul. Cei care sunt peste 1.500 de lei practic vor trebui să aleagă pensia sau salariul la stat'', a explicat primul-ministru.
După adoptarea de către Guvern, proiectul de lege va intra în dezbaterea Parlamentului.























































