Vladimir Voronin îşi pregăteşte fuga în caz că pică regimul comunist după alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin îşi pregăteşte fuga în caz că pică regimul comunist după alegeri
Vladimir Voronin îşi pregăteşte fuga în caz că pică regimul comunist după alegeri

Serviciul de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei a transmis în data de 23 iulie regimului separatist pro rus de la Tiraspol, obligaţia de a organiza trecerea "în deplina siguranţă" pe teritoriul transnistrean a lui Vladimir Voronin şi a celor 18 demnitari ai regimului de la Chişinau. Aceste măsuri vor fi luate în cazul în care regimul comunist nu se va putea menţine la putere după 29 iulie, iar fuga pe cale aeriană ar fi compromisă,

Citeşte şi:

VIDEO Anticipate în Moldova: poliţia distruge afişele electorale şi intimidează candidaţii

VIDEO Alegeri anticipate în Moldova. Zenaida Greceanîi, propusă la şefia Guvernului

Moldova: Opoziţia la egalitate cu Partidul Comuniştilor

Mircea Druc: „Ne temem de ruşi mai tare decât de prostia noastră”



Astfel, autorităţile transnistrene, împreună cu agenţi operativi ruşi trebuie să fie gata de a interveni inclusiv în afara teritoriului transnistrean pentru a-i crea un culoar de trecere sigur dictatorului comunist şi familiei acestuia, precum şi celorlalţi demnitari de la Chişinau.

In dispozitia SVR-ului se arata ca Armata Nationala a Moldovei ar putea sa devina ostila grupului de demnitari, iar in acest caz regimul de la Tiraspol trebuie sa asigure forte suficiente pentru a descuraja o astfel de tentativa.

"Romanian Global News" de la Tiraspol au declarat de asemenea că în in ultimele zile au sosit la Tiraspol mai multe detaşamente ale forţelor speciale GRU (Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse), care au executat deja misiuni de recunoaştere inclusiv în Chişinau şi în majoritatea oraşelor din R. Moldova. Acestea ar urma să îndeplinească misiuni de diversiune împotriva unitatilor Armatei Naţionale a Moldovei precum şi împotriva unitaţilor Ministerului de Interne care ar deveni ostile puterii comuniste de la Chişinau.

Alegerile ar putea fi fraudate din nou

Presa de marţi de la Chişinău semnalează că scrutinul legislativ de miercuri, 29 iulie din Republica Moldova ar putea fi fraudat, la fel ca şi cel din 5 aprilie, prin mai multe metode pregătite de actuala putere comunistă de la Chişinău.

"Jurnal de Chişinău" scrie pe prima pagină, sub titlul "Alegeri toxice", că una dintre metodele puse la cale de comunişti este cea a tratării buletinelor de vot cu anumite substanţe chimice, care vor face ca ştampila 'Votat', pusă în dreptul unui candidat să dispară şi să apară după două ore în dreptul altui candidat.

Cotidianul menţionat a solicitat în acest sens părerea unor experţi chimişti, aceştia confirmând că realizarea unor astfel de buletine este posibilă, fără a fi utilizate tehnologii avansate.

"Sunt până la 100 de metode de realizare a unor astfel de buletine". a afirmat Valentin Şofranschi, cercetător superior în domeniul chimiei anorganice la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

"În cazul în care se doreşte ca ştampila să apară pe hârtie, se aplică reacţia chimică de oxido-reducere, astfel că substanţa chimică cu care este tratată preventiv hârtia intră în reacţie cu oxigenul din aer şi apare ulterior pe hârtie. Iar dacă se doreşte dispariţia ştampilei, se aplică procedura chimică de evaporare, în urma căreia substanţa volatilă aplicată pe hârtie se evaporă", a explicat Valentin Şofranschi.

"Astfel de reacţii se făceau pe timpul Uniunii Sovietice când umblau chimiştii prin şcoli şi prezentau pe perete copiilor cum apare sau dispare imaginea lui Isus Hristos, pentru a demonstra că Dumnezeu nu există"
, a amintit Şofranschi.

Opt candidaţi pe un mandat

Concurenţa pentru un mandat de parlamentar al Republicii Moldova se apropie de opt candidaţi pe mandat, în condiţiile în care cele 101 mandate de deputat sunt râvnite de 785 candidaţi. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), vârsta medie a candidaţilor este de 43 ani. Mai puţin de o treime dintre candidaţi sunt femei, procentul acestora fiind de 28,9 la sută.

Dintre cei 785 candidaţi, 73 nu sunt membri ai niciunui partid politic, însă sunt susţinuţi de diferite formaţiuni politice pe listele de candidaţi.
La alegerile parlamentare anticipate de miercuri, 29 iulie, sunt aşteptaţi la vot 2.620.418 alegători. Pentru aceştia au fost amenajate 1.987 secţii de votare, dintre care 33 la misiunile diplomatice din străinătate.

Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7.00 şi 21.00, potrivit orei locale a fiecărei ţări în care se află misiunea diplomatică.

Aproape 500 de observatori străini şi peste 2.600 de observatori din Republica Moldova au fost acreditaţi de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a monitoriza alegerile parlamentare anticipate de miercuri. Observatorii străini reprezintă 30 de organizaţii neguvernamentale, în timp ce din Republica Moldova şi-au acreditat observatorii 15 organizaţii, dar şi 3 partide.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite