Veste bună pentru pasageri: după 24 de ani, România redeschide o rută aeriană suspendată
0După aproape un sfert de secol, România va redeschide din nou o legătură aeriană care fusese suspendată. Din 4 iunie 2026, operatorul va relua zborurile.

După aproape un sfert de secol, România va avea din nou o legătură aeriană directă cu Statele Unite. Din 4 iunie 2026, compania HiSky va relua zborurile spre Chicago, suspendate în urmă cu 24 de ani. Anunțul vine într-o perioadă în care tot mai multe companii aeriene introduc noi destinații pentru pasagerii români.
Primul zbor HiSky spre Chicago este programat pentru vara lui 2026. Călătoria va dura aproximativ 11 ore la dus și 10 ore la întors.
Aurelia Sadovei, reprezentanta companiei, a explicat că această rută răspunde unei cereri ridicate: „Am avut o cerere foarte mare din partea diasporei de români care se află acolo și am avut o susținere. Noi am făcut orarul în așa fel încât toate destinațiile unde avem deschise baze de operare, precum Oradea, Cluj, Timișoara și Chișinău, să fie conectate cu București. Dacă vorbim să zburăm din alte orașe ale României, în total va fi un zbor de mai puțin de 13 ore”.
Parteneriate pentru destinații mai îndepărtate
Și Tarom extinde opțiunile pentru pasageri printr-un parteneriat cu FlyDubai. Acordul face mai accesibile destinații exotice precum Emiratele Arabe, Zanzibar sau India.
„Asta înseamnă că toate orașele pe care Tarom le conectează în România, cele 8 orașe, pot acum călători în baza unui singur bilet pe un itinerariu care poate să cuprindă până la 3 sau 4 puncte ca destinație. Practic vii cu bagajele o singură dată, le urci într-un zbor la prima călătorie, iar acestea vor fi transferate automat până la destinația finală”, a declarat Silvia Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Tarom pentru ProTV.
15 rute noi cu WizzAir și curse suplimentare de la Băneasa
Operatorii low-cost își extind și ei oferta. WizzAir a introdus, din această toamnă, 15 rute noi din București Otopeni, Cluj-Napoca, Iași și Brașov către orașe din Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Suedia, Maroc și Portugalia. Printre noile destinații se numără Faro, Praga, Marrakesh și Stockholm.
Pe aeroportul Băneasa, Ryanair va lansa din octombrie cinci rute noi, inclusiv spre Memmingen și Girona, iar Animawings introduce două zboruri suplimentare din Capitală, spre Geneva și Sofia.
Zborurile directe reduc costurile și sprijină economia
Specialiștii subliniază că noile rute aeriene au un impact semnificativ asupra economiei.
Ciprian Ene, consultant în turism, a explicat: „E un semn de civilizație și de progres economic să fii cât mai bine legat cu cele mai importante țări din zona în care te afli. Și costurile sunt mult mai mici dacă ai un zbor direct decât în situația în care ești nevoit să faci o escală. Să nu mai spunem că și multe afaceri merg mult mai ușor atunci când ai un zbor direct”.
Cererea pentru călătorii aeriene este în continuă expansiune. Numai în luna iulie a acestui an, peste 2,8 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România, arătând potențialul pieței pentru rute noi și directe.