Un copil de cinci ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 1 al Capitalei

0
0
Publicat:

Un copil în vârstă de 5 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din sectorul 1 al Capitalei în care locuia. Potrivit Poliției Municipiului București, echipajul medical ajuns la locul accidentului a acordat primul ajutor copilului, însă, în pofida eforturilor depuse, au fost nevoiți să declare decesul acestuia.

Echipajul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic pentru copil FOTO: Adevărul
Echipajul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic pentru copil FOTO: Adevărul

Un copil, în vârstă de 5 ani, a căzut de la etajul al nouălea al imobilului în care locuia, în Sectorul 1 din Capitală.

La adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale minorului în cauză, însă, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit al copilului va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

„Astăzi, 22 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 1. Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 5 ani, precipitat de la etajul 9 al imobilului în care locuia. De asemenea, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale minorului în cauză, însă, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul acestuia”, a transmis Poliția Capitalei.

Cercetările vor fi preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite