Un autocar, un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit la Bihor. Trei persoane au fost rănite, iar traficul este întrerupt

0
0

Accident grav în judeţul Bihor. Trei persoane au fost rănite, iar traficul este întrerupt luni dimineaţă pe DN 79, în urma ciocnirii dintre un autocar, un microbuz şi o autoutilitară.

"Pe DN79 (E671) Oradea - Salonta, între localităţile bihorene Leş şi Nojorid, a avut loc în jurul orei 06.00 o coliziune între un autocar, un microbuz şi o autoutilitară. Potrivit primelor date, trei persoane au suferit leziuni uşoare", anunţă Centrul Infotrafic.

În urma accidentului, 11 persoane au ajuns la spital, însă nimeni nu este rănit grav.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri.

Ruta ocolitoare propusă de poliţişti este: Inand - DJ 797 - Cefa - Sântandrei - Oradea.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite