Trei români, prinși fără bilet într-un tren din Austria. Unul dintre ei a amenințat controlorul cu un cuțit, apoi a încercat să-i atace pe polițiștii care îi așteptau în gară

0
Publicat:

Trei români au fost prinși circulând fără bilet cu trenul, în Austria, iar unul dintre ei a amenințat controlorul cu un cuțit. La scurt timp, a încercat să lovească și polițiștii care îl așteptau în gară. Individul a fost reținut, relatează mai multe publicații austriece.

Polițiștii l-au arestat pe românul violent. FOTO Shutterstock
Polițiștii l-au arestat pe românul violent. FOTO Shutterstock

Incidentul s-a petrecut joi, când trei români cu vârste de 40, 48 și 55 de ani, care circulau spre Salzburg, au fost prinși fără bilete valabile, potrivit publicației Kronen Zeitung.

Controlorul le-a interzis continuarea călătoriei, moment în care bărbatul de 55 de ani a scos cuțitul, determinându-l pe angajat să alerteze autoritățile.

Controlorul a cerut imediat sprijinul poliției, însă situația s-a agravat când unul dintre însoțitorii bărbatului a devenit extrem de agresiv.

Bărbatul care a scos cuțitul la controlor a încercat să-i lovească și pe polițiști

La sosirea în stația Vöcklabruck, polițiștii au încercat să îi legitimeze. Atunci, românul de 40 de ani a început să se manifeste violent, opunând rezistență și încercând în repetate rânduri să lovească agenții.

Conform raportului poliției austriece, acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate, ceea ce a complicat intervenția.

Din cauza alcoolemiei, acesta nu a putut fi audiat imediat.

După consultarea cu Parchetul din Wels, cei doi bărbați mai în vârstă au fost lăsați în libertate, în timp ce românul de 40 de ani a fost reținut temporar.

A doua zi, când și-a revenit, acesta a fost audiat, și-a recunoscut comportamentul, iar procurorii au formulat acuzații pe numele său.

Amintim că, tot în ianuarie,  într-o gară din Austria Inferioară, un cetățean român de 37 de ani a încercat să pună în mișcare un tren parcat. Bărbatul a provocat pagube materiale, a semănat panică și a rănit o polițistă care intervenise pentru a-l opri. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite