Netanyahu cere sprijinul Ucrainei: discuții urgente cu Zelenski pe tema dronelor iraniene și a securității regionale

0
Publicat:

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a analiza cooperarea bilaterală în combaterea dronelor de atac iraniene. 

 Benjamin Netanyahu FOTO: AFP
Benjamin Netanyahu FOTO: AFP

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Yevhen Korniichuk, a confirmat că solicitarea a fost primită, dar a precizat că discuția nu a avut loc încă din cauza programelor încărcate ale celor doi lideri.

Diplomatul și-a exprimat speranța ca aceasta să aibă loc la începutul săptămânii viitoare și a subliniat sprijinul Ucrainei pentru partenerii săi, inclusiv Israelul, în actualul context din Orientul Mijlociu, potrivit Dialog.

„Ne vom sprijini partenerii, sperăm ca discuția să aibă loc la începutul săptămânii”, spune ambasadorul.

Korniichuk a amintit că Teheranul a furnizat Rusiei tehnologie de drone de atac după invazia la scară largă a Ucrainei și a adăugat că „trebuie să fim de partea corectă a istoriei și civilizației”.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Georgi Tikhi, a comentat declarațiile președintelui Comitetului pentru Securitate Națională al parlamentului iranian, Ibrahim Azizi, care a numit Ucraina „țintă legitimă” pentru Republica Islamică din cauza asistenței oferite Israelului în domeniul dronelor.

Tikhi a calificat aceste afirmații drept absurde și a reamintit că Iranul susține uciderea ucrainenilor prin furnizarea Federației Ruse a dronelor și tehnologiilor utilizate împotriva Ucrainei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite