Tragedie în familia lui Sorin Roşca Stănescu - filmul serii
0Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, implicat într-un accident rutier petrecut în circumstanţe dubioase, la sfârşitul anului trecut, s-a sinucis în această seară. Corpul neînsufleţit a fost găsit de avocatul lui Stănescu, Cătălin Dancu. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
20:15- Avocatul anunţă moartea lui Mircea Stănescu
Cătălin Dancu l-a găsit pe fostul deputat în jurul orei 20:15, în dormitor. El nu le-a putut preciza poliţiştilor în ce zonă era împuşcat Mircea Stănescu, dar a anunţat că exista un pistol în apropierea corpului neînsufleţit, iar locuinţa era răvăşită.
20:56 - Accesul în zonă, restricţionat
Autorităţile sosite la locuinţa din Strada Panduri, în care a fost găsit fostul deputat şi care aparţine mamei sale au restricţionat accesul în scara blocului unde este situat apartamentul. Potrivit NewsIn, trecerea este permisă doar pe baza documentelor de identitate.
21:10 - Secţia 17 de poliţie Bucureşti face cercetări
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, Mircea Stănescu a fost găsit, luni seara, în casa sa din Strada Paduri, din Bucureşti, de avocatul acestuia, Cătălin Dancu, într-o baltă de sânge, iar lângă cadavru se afla un pistol.
21:47 - Prima ipoteză, sinuciderea
Criminaliştii au ajuns la faţa locului pentru a strânge probele. Ei iau în calcul în primul rând posibilitatea ca Mircea Stănescu să se se fi sinucis, deoarece acesta era urmărit penal pentru un accident rutier mortal.
Surse judiciare declară că avocatul lui Stănescu, Cătălin Dancu, ar fi spart uşa apartamentului în care se afla Mircea Stănescu, având permisiunea tatălui acestuia.
23:17 - Poliţia confirmă că Mircea Stănescu a fost găsit împuşcat în cap
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, avocatul, Cătălin Dancu, a spus că a spart uşa locuinţei, pentru că Mircea Stănescu, clientul său, nu a fost de găsit toată ziua.
Anchetatorii au descoperit o singură urmă de glonţ, provenind de la pistolul Beretta de 9 milimetri deţinut legal de fostul deputat. Urma de glonţ este localizată la tâmpla stângă a lui Mircea Stănescu. Anchetatorii nu au găsit deocamdată niciun mesaj semnat de fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu.
23:45 - A fost văzut ultima dată luni dimineaţă
Avocatul lui Mircea Stănescu a declarat, luni seară, că ultima persoană care l-a văzut pe fostul deputat a fost logodnica acestuia, în jurul orei 8.00 dimineaţa, apărătorul Cătălin Dancu precizând că clientul său se afla, duminică, într-o stare psihică bună.
Dancu s-a întors, luni seara, la locuinţa unde a fost găsit Mircea Stănescu, după ce, cu aproape două ore înainte, când a părăsit apartamentul, le-a spus ziariştilor doar că l-a găsit pe clientul său "rău". Avocatul a afirmat că mai multe persoane au încercat să dea de Mircea Stănescu pe parcursul zilei.
Cătălin Dancu a mai spus că ultima discuţie cu fostul deputat despre accidentul rutier de pe 27 decembrie a avut loc duminică, iar starea psihică a lui Stănescu era bună.
00:02- Trupul neînsufleţit al lui Mircea Stănescu, dus la INML
Corpul neînsufleţit al lui Mircea Stănescu, găsit împuşcat luni în Bucureşti, a fost scos din apartamentul de pe Strada Panduri pentru a fi transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde fostului deputat i se face necropsia.
Reamintim că, pe 27 decembrie 2008, un bărbat a murit după ce a fost lovit, pe trecerea de pietoni, de maşina fiului ziaristului Sorin Roşca Stănescu. Potrivit poliţiştilor, proprietarul autoturismului implicat în accident ar fi fost Mircea Stănescu, fost parlamentar şi fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu. Deşi potrivit martorilor la volanul autoturismului Mercedes s-ar fi aflat un bărbat, poliţiştii au susţinut că accidentul a fost asumat de o femeie în vârstă de 38 de ani.
Acuzaţiile oficiale urmau să-i fie comunicate la 12 ianuarie
Iniţial, prietena lui Mircea Stănescu şi-a asumat accidentul. Femeia a fost acuzată de ucidere din culpă, însă, în urma audierilor martorilor, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei acesteia în cea de favorizare a infractorului.
Fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, împotriva căruia procurorii au început urmărirea penală, urma să afle la 12 ianuarie care sunt acuzaţiile oficiale, el fiind învinuit de omor din culpă în urma accidentului mortal de pe 27 decembrie.
Scurtă Biografie
Mircea Stănescu s-a născut la 17 iunie 1969, urmând să împlinească anul acesta 40 de ani. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la ziarele "Dimineaţa" între anii 1994 şi 1996 şi "la Ziua" în perioada 1996-1998, ziar condus de tatăl său, Sorin Roşca Stănescu, transmite NewsIn.
Mircea Stănescu este autorul mai multor volume printre care "Ruleta NATO", "Mass media şi dezastrul PDSR", "NATO şi desovietizarea României" sau "Integrarea europeană".
În perioada 1998-1999 a fost consilier al prim-ministrului Radu Vasile, între anii 1999 şi 2000 a fost consilier al premierului Mugur Isărescu 1999-2000, iar în perioada 2000-2004 consilier la Secretariatul General al Guvernului.
Stănescu s-a înscris în PDSR în anul 1995, unde a fost, timp de doi ani, consilier la Biroul de Presă al acestui partid. Din 1997, s-a mutat la Partidul Democrat, fiind, în perioada 2001-2003, vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean Iaşi al Partidului Democrat. Între anii 2003 şi 2006, Mircea Stănescu a fost vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean Tulcea al aceluiaşi partid.
Din 2006, Stănescu întors la PSD. El a candidat pentru un post de deputat în Constanţa şi la alegerile din toamna anului 2008, însă nu a fost ales pe listele uninominale.