SOCIALIZARE Agenţia Naţională Antidrog are cont pe Facebook
0După Poliţia Capitalei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Pompieri şi alte câteva structuri ale Ministerului de Interne, azi, angajaţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) s-au decis să socializeze pe Facebook.
Reprezentanţii instituţiei promit că pe contul reţelei de socializare vor posta informaţii de presă, fotografii şi spoturi video, destinate mass-media, jurnaliştilor, partenerilor, dar şi publicului larg din ţară şi străinătate.
Prin acest demers se vrea o mai bună promovare a unor activităţi, studii, campanii de prevenire antidrog, dezvoltate la nivelul agenţiei, precum şi a rezultatelor acestora.