Sindicaliştii ROMATSA au anulat greva de marţi. Noul contract colectiv de muncă a fost semnat de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni seară.

UPDATE Printre revendicările aprobate se numără creşterea salariilor angajaţilor în medie cu 2%, posibilitatea controlorilor de trafic care au depăşit vârsta de 55 de ani să fie transferaţi către alte departamente ale companiei şi integrarea în cadrul Romatsa a minimum 20 de controlori de trafic tineri în fiecare an, potrivit liderului de sindicat Florin Diaconu.

„Am semnat Contractul Colectiv de Muncă, el va fi depus azi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Am anunţat Eurocontrol, mâine (marţi - n.r.) nu va fi grevă”, a spus pentru Mediafax, ministrul Transporturilor Iulian Matache, la ieşirea de la ultimele negocieri cu sindicatele de la ROMATSA.

Liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache, a declarat luni după-amiază că în ceea ce priveşte cele 14 revendicări ale angajaţilor ROMATSA negocierile s-au finalizat. Sindicaliştii au negociat cu conducerea ROMATSA sâmbătă şi duminică, până luni la ora 4.30, reluând negocierile după ora 10.00, a precizat Tudorache.

El a explicat că greva generală nu poate fi anulată, din punct de vedere legal, dacă nu este semnat contractul colectiv de muncă. Documentul trebuia înregistrat, în cursul zilei, la inspectoratul teritorial de muncă. Însă, sindicaliştii şi reprezentanţii conducerii ROMATSA au întâmpinat mai multe probleme, a arătat Tudorache. 

Una dintre acestea a constat în faptul că fostul director Aurel Stanciu a creat posturi noi pe care a angajat oameni cu contract pe perioadă nedeterminată, aprobând o nouă organigramă la 1 martie. Acum, în urma negocierilor, s-a revenit la vechea organigramă, însă oamenii angajaţi nu pot fi daţi afară, a spus liderul sindical, precizând că este analizat fiecare caz în parte pentru a putea fi semnat contractul colectiv de muncă.

Totuşi, ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a spus că indiferent de ora la care se vor finaliza negocierile între sindicaliştii ROMATSA şi reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi ai Ministerului Transporturilor, Inspecţia Muncii Bucureşti poate înregistra luni, 31 august, contractul colectiv de muncă, astfel încât acesta să intre în vigoare de marţi, 1 septembrie. 

„Aşa cum am mai spus, chiar dacă instanţa a stabilit că greva angajaţilor ROMATSA este legală, mă bazez pe maturitatea şi puterea de negociere atât a reprezentanţilor ROMATSA cât şi a liderilor de sindicat, astfel încât să se evite greva generală programată pentru 1 septembrie. Sper ca lucrurile să intre în normalitate cât mai repede”, a spus ministrul Liviu Pop.

Negocieri intense pentru finalizarea noului contract colectiv

În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat şi sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă şi pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunţată pentru data de 1 septembrie.

„Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă şi astăzi, disponibilitatea ambelor părţi creand premizele pentru găsirea soluţiilor şi pentru rezolvarea divergenţelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiţii normale operaţionale şi tehnice, serviciile de trafic aerian”, a anunţat ROMATSA, potrivit Mediafax.

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut vineri sindicatelor ROMATSA, după demisia directorului general, să renunţe la greva generală programată pentru 1 septembrie, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian şi „confortul cetăţeanului”.

Intrarea angajaţilor Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) în grevă generală de la 1 septembrie era legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite