Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, sărbătorit astăzi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc, luni, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul oraşului grecesc Tesalonic, unde se află moaştele sale.

A doua zi, pe 27 octombrie, este celebrat Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi (Basarabov), ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pomenit de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie, s-a născut în Tesalonic, din părinţi drept-credincioşi. După moartea tatălui său, guvernator al regiunii, Sfântul Dumitru a fost numit de împăratul Maximilian succesor al acestuia, încredinţându-i cetatea, cu porunca să o 'cureţe' de creştini.

Dimitrie, însă, nu a respectat ordinul şi a început el însuşi să propovăduiască Evanghelia. Ulterior, împăratul a aflat de acest lucru şi a poruncit să fie închis. În ziua de 26 octombrie, au intrat în temniţă ostaşi şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au ucis cu suliţele.

Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie a fost zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Unul din aceştia, Leontie, a hotărât să-i dedice sfântului, în semn de mulţumire, o biserică mare şi frumoasă. Dărâmând vechiul lăcaş, el a găsit moaştele lui Dimitrie întregi şi nestricate, din care a izvorât mir şi a umplut toată cetatea de bună mireasmă. Leontie a ridicat în acel loc biserica, punând osemintele sfântului într-o raclă, pentru a fi cinstite de credincioşi.

În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Dimitrie marchează sfârşitul verii pastorale, fiind numită şi Sâmedru sau Ziua Soroacelor, pentru că în această zi se rezolvau şi se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz (23 aprilie) şi se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sărbători, românii aprind focuri în curţi, iar peste flăcări sar copiii pentru a fi sănătoşi sau tinerii pentru a se căsători.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite