Sergiu Nicolaescu a murit / Jojo: „De fiecare dată când îl întâlneam, domnul Nicolaescu îmi dădea sentimentul că strâng mâna unui rege“
0Actriţa Cătălina Grama (Jojo), care a lucrat împreună cu Sergiu Nicolaescu pentru filmele „Poker” şi „Ultimul corupt din România”, şi-a exprimat şi ea regretul pentru moartea regizorului pe pagina sa de Facebook.
„Astăzi, inimile noastre plâng pentru că un om unic, sufletul cinematografiei româneşti şi unul dintre cei mai mari creatori şi iubitori de artă nu ne mai poate fi alături fizic. Pentru cei ce i-am fost aproape şi l-am iubit, cei care astăzi avem inimile frânte, lumina spiritului acestui mare om şi artist ne va fi mereu călăuză până când Domnul ne va întâlni din nou. Nu am cunoscut un om mai nobil, un creator mai pasionat de frumos şi de adevăr, un mesager mai iscusit al emoţiilor artistice, un mai mare iubitor de actori şi de film. Ne rămân pentru totdeauna operele sale... viziunea sa incredibilă asupra vieţii, iubirii, condiţiei umane transpuse atât de frumos în fiecare film în care a pus mereu o parte din sufletul său”, a scris actriţa pe pagina sa de Facebook.
Jojo mai spune că, de astăzi, ziua de 3 ianuarie “va fi mereu o zi care o să ne doară” şi îl compară pe regizor cu un rege.
„Ziua de 3 ianuarie o să ne şi amintească, în acelaşi timp, că, uneori, avem şansa de a întâlni oameni unici, irepetabili, care ne schimbă viaţa pentru totdeauna. De câte ori am avut onoarea să îl întâlnesc, domnul Nicolaescu avea mereu un zâmbet cald, enigmatic, regal care îmi dădea sentimentul că strâng mâna unui rege”, adaugă actriţa.
De asemenea, Cătălina Grama îi mulţumeşte marelui regizor pentru faptul că i-a deschis drumul spre cariera în actorie. „Sunt norocoasă pentru că l-am cunoscut, pentru că am avut şansa imensă de a-i admira îndeaproape talentul şi măreţia. Îi voi mulţumi veşnic pentru că m-a făcut actriţă de film şi pentru că mi-a dăruit unele dintre cele mai preţioase amintiri ale vieţii mele. În sufletul meu rămâneţi nemuritor şi unic pentru totdeauna domnule Sergiu Nicolaescu! Vă voi preţui etern! Condoleanţe doamnei Dana Nicolaescu şi tuturor celor ce l-au iubit şi i-au fost apropiaţi”, conchide Cătălina Grama.