Senatul american i-a retrimis lui Trump nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al SUA în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România a fost retrimisă din raţiuni procedurale preşedintelui Donad Trump, de Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului american.

Nominalizările care nu au fost nici confirmate, nici respinse în sesiunea în care au fost înaintate nu pot fi discutate într-o altă sesiune decât dacă sunt retransmise de către preşedinte, conform regulamentului Senatului SUA.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Donald Trump a trimis Senatului, la sfârşitul lunii iulie 2018, nominalizările mai multor oficiali guvernamentali, precum şi pentru posturile de ambasadori în Muntenegru - Judy Rising Reinke, în Republica Centrafricană - Lucy Tamlyn şi în România - Adrian Zuckerman.

În 24 iulie 2018, preşedintele american Trump şi-a anunţat intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România.

Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board - New York. Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.

El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite