Secţia Specială are zilele numărate. Comisia de la Veneţia încurajează desfiinţarea acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Justiţiei Stelian Ion. Imagine: InquamPhotos / Octav Ganea
Ministrul Justiţiei Stelian Ion. Imagine: InquamPhotos / Octav Ganea

Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară pentru a vota desfiinţarea Secţiei Speciale, după ce Comisia de la Veneţia a recomandat renunţarea la amendamentelor introduse la Camera Deputaţilor legate de „superimunitatea” magistraţilor şi restabilirea situaţiei anterioare modificărilor făcute de regimul PSD Legilor Justiţiei.

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a spus, ieri, că odată cu răspunsul Comisiei de la Veneţia pe tema desfiinţării SIIJ, Parlamentul se poate reuni în sesiune extraordinară pentru a vota „varianta corectă propusă de Guvern”, adică desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi refacerea competenţelor DNA, DIICOT şi a altor parchete cu privire la anchetarea magistraţilor corupţi.

Stelian Ion: Ce a spus Comisiei de la Veneţia 

„Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare ar fi de aşteptat o sesiune extraordinară pentru desfiinţarea SIIJ. Iată, acum nu mai avem motive de reţinere, Secţia trebuie desfiinţată. Alte chestiuni care au fost ridicate între timp, şi anume: este nevoie de garanţii suplimentare pentru magistraţi…Aceste chestiuni au fost la rândullor analizate şi răspunsul pe care Comisia îl dă este unul foarte clar: amendamentele introduse în Camera deputaţilor, acele aşa-zise «garanţii» reprezintă în realitate mişte imunităţi care, dimprotrivă, n-ar face decât să arunce o umbră de îndoialăasupra actului de justiţie, n-ar face decât să creeze dubii cu privere la independenţa magistraţilor. Deci, aceste «garanţii suplimentare» sunt criticate foarte clar de către Comisia de la Veneţia şi se recomandă eliminarea acestor imunităţi. Aş vrea să subliniez că se analizează inclusiv avizul pe care l-a dat CSM-ul pentru desfiinţarea secţiei şi este criticat, într-un fel, acest aviz – pentru că CSM-ul a confundat anumite lucruri citând o opinie anteriară a Comisiei de la Veneţia şi a interpretat acel aviz din 2018 al Comisiei care ar impune anumite garanţii. Când el (avizul din 2018 – n.r.) viza cu totul altceva: recomanda respectarea principiului specializării procurorilor”, a declarat Stelian Ion. 

Ce spune ministrul Justiţiei despre rolul CCR 

Ministrul Justiţiei a spus că rezultă în mod neechivoc din avizul Comisiei de la veneţia că trebuie refăcută competenţa DNA şi DIICOT cu privire la urmărirea penală a magistraţilor corupţi. 

„Comisia de la Veneţia salută refacerea competenţelor DNA, DIICOT şi a celorlalte unităţi de parchet, chestiune discutată în ultima perioadă. Ce facem cu dosarele de la SIIJ? E foarte simplu, se restabileşte situaţia anterioară. Este argumentată această soluţie şi este o chestiune pe care chiar pune accent Comisia de la Veneţia. 

Stelian Ion a mai arătat că din analiza Comisiei de la Veneţia asupra deciziilor CCR şi CJUE rezultă foarte clar un lucru: cumParlamentul a înfiinţat această Secţie, tot el o poate şi desfiinţa. 

„Deci care au reţineri cum că dacă s-ar propune doar desfiinţarea SIIJ cu restabilirea situaţiei anterioare de dinainte de adoptarea Legilor Iordache, acest lucru nu poate fi neconstituţional, pentru că însăşi CCR spune că Parlamentul e cel în măsură să vină cu propuneri legislative”, a mai declarat ministrul Justiţiei. 

Trimiterea în judecată a magistraţilor numai cu avizul CSM introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători şi procurori, arată Comisia de la Veneţia, într-un aviz cu privire la desfiinţarea Secţiei Speciale. Comisia se referă la amendamentele pe care Camera Deputaţilor le-a introdus în proiectul de desfiinţare a SIIJ, care au produs puternice reacţii din partea asociaţiilor magistraţilor.

Într-un aviz adoptat în cadrul sesiunii sale plenare din 2-3 iulie, Comisia de la Veneţia emite mai multe recomandări autorităţilor române cu privire la proiectul de lege de desfiinţare a SIIJ, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Care sunt recomandările Comisiei de la Veneţia 

Avizul a fost solicitat de ministrul justiţiei din România şi acoperă atât proiectul de lege adoptat de guvern, cât şi versiunea modificată adoptată de Camera Deputaţilor, pe care Senatul o are în vedere acum.

„Comisia de la Veneţia salută intenţia autorităţilor române de a reforma sistemul judiciar, care include un pas esenţial în desfiinţarea SIIJ şi le încurajează să continue reforma lor mai largă a sistemului judiciar. Deşi Comisia de la Veneţia a criticat înfiinţarea SIIJ în două avize adoptate în 2018 şi 2019, avizul emis astăzi subliniază că, după trei ani de desfăşurare a cazurilor, desfiinţarea acesteia nu ar trebui luată cu uşurinţă” se arată în comunicatul Comisiei de la Veneţia.

Comisia de la Veneţia a făcut o serie de recomandări autorităţilor din România pe tema desfiinţării SIIJ, care vizează, preponderent, amendamentele introduse în proiectul de lege de către parlamantari.

Iată recomandările Comisiei de la Veneţia:

  • Articolul 4 din Amendamentele Camerei Deputaţilor ar trebui eliminat, deoarece introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători şi procurori în cadrul unui domeniu extrem de sensibil - urmărirea penală - care depăşeşte cu mult imunitatea funcţională.
  • Articolul 6 din Amendamentele Camerei Deputaţilor nu ar trebui urmărit. Acest articol prevede o nouă competenţă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acordând secţiunii relevante a CSM competenţa exclusivă de a decide cu privire la acţiunile în materie penală împotriva judecătorilor şi procurorilor. Comisia de la Veneţia consideră că procedurile penale care nu intră în sfera imunităţii funcţionale nu ar trebui să intre în competenţa CSM şi ar trebui să fie aduse direct în faţa instanţelor de judecată fără examinarea prealabilă a CSM.
  • Plângerile părţilor vătămate, care sunt adesea plângeri penale, formulate de persoane private împotriva judecătorilor şi procurorilor, ar trebui să fie tratate de către parchetul obişnuit şi ar trebui considerate ca o chestiune urgentă care are nevoie de reformă.

Comisia de la Veneţia, sesizată de ministrul Justiţiei 

Pe 29 martie, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că va solicita Comisiei de la Veneţia pentru un aviz în legătură cu proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.

În luna martie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) cu mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, susţinut şi de UDMR, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Două asociaţii profesionale ale magistraţilor – Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie – au criticat acest amendament, susţinând că avizul pe care CSM trebuie să-l dea la trimiterea în judecată a procurorilor şi judecătorilor reprezintă un privilegiu inadmisibil, iar acest filtru va fi văzut de societate ca o „superimunitate”.

Asociaţiile susţin că încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă „un privilegiu inadmisibil” şi un filtru pentru ca magistraţii să nu poată fi anchetaţi penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăţi democratice stabile.

Ministrul Justiţiei a precizat că a sesizat Comisia de la Veneţia, în special din cauza amendamentului introdus în Camera Deputaţilor la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei Speciale. Compromisul din Coaliţie a prevăzut ca magistraţii să nu poată fi trimişi în judecată dacă nu există avizul obligatoriu al CSM. Stelian Ion a criticat acest amendament, chiar dacă a recunoscut că a trebuit să accepte compromisul, în caz contrar Secţia Specială nu putea să fie desfiinţată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite