Sechestru pe bunurile lui Sorin Blejnar şi Codruţ Marta. Blejnar are interdicţie de a părăsi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Blejnar nu poate părăsi ţara cel puţin până la sfârşitul lunii august    FOTO: Mediafax
Sorin Blejnar nu poate părăsi ţara cel puţin până la sfârşitul lunii august    FOTO: Mediafax

Procurorii anticorupţie au cerut instanţei instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând fostului şef al Fiscului, Sorin Blejnar, fostului său şef de cabinet Codruţ Marta, şi fostului director al Autorităţilor Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă. În plus, Comăniţă şi Blejnar au primit interdicţie de a părăsi ţara.

Potrivit unor surse judiciare, sechestrul a fost instituit la sfârşitul lunii iulie şi a vizat mai multe imobile, terenuri şi acţiuni. În cazul lui Sorin Blejnar, măsura a vizat bunuri imobiliare în municipiul Arad, un imobil şi un teren situate în sectorul 1 al Capitalei şi alte acţiuni cotate pe piaţa bursieră cu o valoare aproximativă de 253.159 de lei, după cum rezultă din declaraţia de avere din 2011 a acestuia.

Pentru Codruţ Marta s-a instituit sechestrul doar asupra unui imobil din sectorul 2, cu o valoare de impunere de 332.860 de lei, el neavând acţiuni cotate pe piaţa bursieră.

În cazul lui Viorel Comăniţă, s-a constatat că la adresa de domiciliu nu locuieşte nimeni, însă a fost identificată o proprietate a acestuia în judeţul Sibiu.

Conform DNA, Sorin Blejnar ar fi sprijinit, din mai 2011 şi până în iulie 2012, "un grup infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist, care viza sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină sub denumirea unor produse petroliere inferioare".

În dosar au primit mandate de arestare în lipsă fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta, soţii Radu şi Dana Nemeş şi Mihai Gulea. Alţi doi învinuiţi, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan, au primit interdicţie de a părăsi ţara.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 - iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş "au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite