Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma contestă controlul judiciar dispus de procurorii DNA
0Deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, au contestat la Curtea Supremă controlul judiciar impus de procurorii anticorupţie în dosarul fraudării de fonduri europene în care este arestat preventiv Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Cererile lui Vlad şi Mircea Cosma sunt analizate vineri, în timp ce plângerea împotriva controlului judiciar depusă de Sebastian Ghiţă va fie analizată pe 24 februarie.
Deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, omul de afaceri Mihail Coman şi omul de afaceri Liviu Munteanu se află sub control judiciar în dosarul fraudării de fonduri europene în care cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.
Herţanu şi Ciorbă au contestat măsura arestului preventiv, magistraţii Înatei Curţi urmând să dezbată cererile lor pe 27 februarie.
În acelaşi dosar, joi seară a fost reţinut omul de afaceri Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering SRL, firmă despre care procurorii susţin că a obţinut şi decontat fraudulos fonduri europene în proiectul de la Comarnic. El va fi prezentat vineri cu propunere de arestare preventivă judecătorilor de la Curtea Supremă.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a obţine contractul cu SC Hidro Prahova, firma la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar, Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu, au fost sprijiniţi de deputaţii Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma.
Conform procurorilor, în perioada 2011 – 2015, preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai S.C. Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii S.C. Grossmann Engineering Group SRL - S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.
Deputatul de Prahova Sebastian Ghiţă şi fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi că ar fi intervenit pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale la nivelul unor funcţionari ai S.C. Hidro Prahova SA şi ar fi exercitat intervenţii asupra directorului general al acestei firme, pentru ca, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care aceştia le aveau, să determine atribuirea nelegală a contractului de la Comarnic către asocierea S.C. Grossmann Engineering Group SRL - S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL. De asemenea, cei doi deputaţi sunt acuzaţi că au făcut intervenţii şi pe parcursul derulării contractului, pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală a plăţilor.
„Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.