Scriitorii întorşi de la graniţa cu Moldova au fost controlaţi o oră după care li s-a cerut să plece | adevarul.ro

Scriitorii întorşi de la graniţa cu Moldova au fost controlaţi o oră după care li s-a cerut să plece

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Scriitorul Ion Mărginean, aflat în delegaţia din judeţul Alba care a fost întoarsă de la Vama Leuşeni, din Republica Moldova, s-a arătat dezamăgit de maniera în care autorităţile din Republica Moldova le-au interzis accesul la manifestările de mâine de la Chişinău, informează NewsIn.

"Nu mi-am închipuit niciodată că între fraţi poate exista o asemenea relaţie. Nu pot să concep că acest robinet al culturii să se oprească sau să fie oprit de nişte vame. Am stat în vama Leuşeni mai bine de o oră, timp în care toate cărţile pe care le duceam la o biblioteca  Alba  din Basarabia au fost întoarse pe dos. Practic, aveam un fond de carte pentru biblioteca cu care colaborăm de 10 ani şi unde am dus până acum peste 32.000 de volume. În vamă a fost pur şi simplu o bătaie de joc. Fără nicio explicaţie am fost întorşi din drum. Am luat legătură cu preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, care ne-a sfătuit să ne întoarcem în vama Leuşeni, urmând să vorbească cu şeful vămii, care ne va ajuta să trecem. Ne-am întors, dar s-a uitat şi mai urât la noi şi ne-au spus că avem trei minute să părăsim vama", a povestit Ion Mărginean.

Delegaţia din Alba, formată din Mioara Pop, directoarea bibliotecii din Alba Iulia, Ioan Bâscă şi Ion Mărginean, mergea spre Chişinău pentru a participa la manifestările prilejuite de împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

"Biblioteca Alba, din Basrabia a fost înfiinţată acum 10 ani. În tot acest timp proiectul s-a derulat foarte bine, am adus cărţi şi niciodată nu am avut vreo problemă de acest gen. Astăzi (joi, n.r.) aveam toate documentele de însoţire a cărţilor în regulă, aveam invitaţie specială şi tot ceea ce s-a întâmplat m-a surpris neplăcut. Pur şi simplu mi s-a trânti uşa în nas", a declarat Ioan Bâscă.

Directoarea bibliotecii din Alba a precizat că fondul de carte cuprindea volume ale marilor scriitori români  şi totodată membrii delegaţiei trebuiau să finalizeze un proiect care prevedea editarea unei reviste pentru copii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite