Exclusiv Scenariul horor care privește direct România prinde contur: „Ar fi o schimbare de categorie de risc, nu doar încă o criză”
0Veronica Anghel, expert în analiză de risc și cercetător la Institutul Universitar European din Italia, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, de ce 2026 este un an în care pericolul la adresa UE și a României vine dinspre Rusia.
O descoperire recentă a doi cercetători americani, care au studiat imagini din satelit, arată că Rusia ar putea să amplaseze rachete balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază aeriană din estul Belarusului. De altfel, însuși Vladimir Putin și-a exprimat intenția de a amplasa, în Belarus, rachete Oreșnik, care se pare că nu pot fi interceptate și care au o rază de acțiune estimată de până la 5.500 km. Până acum, Rusia a folosit doar de două ori Oreșnik, dar de fiecare dată cu consecințe devastatoare.
Riscul unei confruntări care ar escalada într-un război nuclear a fost evaluat de un studiu la care au participat sute de experți europeni în securitate și care a fost coordonat de românca Veronica Anghel, de la Institutul Universitar European din Italia. Într-un interviu pentu „Adevărul”, experta vorbește despre marile riscuri la adresa României și a UE.
În raportul „Riscuri Globale pentru UE” pentru 2026, pe care l-ați coordonat, un scenariu major este încetarea focului în Ucraina în condiții favorabile Rusiei. Cât de real apare acum acest risc?
Veronica Anghel: Mi se pare un risc foarte real – și exact de aceea apare evaluat atât de ridicat în raport. Nu pentru că „pacea” pe termenii Rusiei este inevitabilă, ci pentru că există o combinație periculoasă de oboseală, frică și neînțelegere în UE și NATO, presiune pe resursele Ucrainei și o strategie rusă foarte clară de a forța un armistițiu care să înghețe conflictul în avantajul ei.
Scenariul cel mai plauzibil
Există și scenariul unei Ucraine forțate să accepte o „pace” prin care Rusia să o întoarcă împotriva Occidentului?
Nu văd realist un scenariu în care Ucraina este ocupată 100% și apoi întoarsă împotriva Occidentului. Asta ar presupune o capacitate militară și de ocupație pe care Rusia nu a demonstrat-o nici măcar în faza inițială a invaziei, plus ignorarea totală a ceea ce am văzut deja: o societate ucraineană profund mobilizată, care și-a definit identitatea tocmai în opoziție față de imperialismul rus. Este mult mai plauzibil, în cel mai rău caz, un aranjament în care Moscova își consolidează controlul asupra teritoriilor ocupate (eventual cu unele câștiguri suplimentare), obține o formă de recunoaștere de facto și își folosește restul instrumentelor – energie, dezinformare, presiune economică și militară – pentru a ține Ucraina vulnerabilă, politic instabilă și a diviza Occidentul.
Tot referitor la un eventual armistițiu între cele două părți combatante, dar încheiat în condițiile impuse de Moscova, cât de mare este riscul unui „al doilea război ruso-ucrainean”?
Tocmai un astfel de armistițiu – o încetare a focului pe termenii Rusiei, fără garanții serioase de securitate și fără ancorarea Ucrainei în arhitectura euro-atlantică – creează riscul foarte serios al continuării războiului. Avem deja precedentul: Rusia tratează „pauzele” ca pe perioade de reînarmare și repoziționare, nu ca pe un drum spre pace. Dacă războiul se oprește doar pentru că Ucraina rămâne fără muniție sau sprijin, nu pentru că Rusia este descurajată și Ucraina este securizată, atunci nu am închis ciclul de violență – doar l-am amânat. Din acest motiv, problema nu este doar dacă se ajunge la încetarea focului, ci cum se ajunge acolo și ce garanții și aranjamente de securitate o însoțesc.
Cel mai mare risc la adresa României
Dacă ar fi să luăm în calcul scenariul în care Rusia ar ajunge la granițele României, cum ați defini în câteva cuvinte situația?
Dacă Rusia ajunge la granițele României, vorbim de o schimbare de categorie de risc, nu doar de încă o criză în vecinătate.
Vedeți zorii unui foarte posibil conflict convențional Rusia-NATO în anii următori, inclusiv cu implicarea României?
Probabilitatea ca România să fie implicată într-un război convențional total Rusia–NATO în următorii ani este redusă. Mult mai plauzibil este scenariul în care România este afectată de acțiuni militare limitate și atacuri hibride – de la sabotaj și atacuri cibernetice, la incidente în Marea Neagră. Din păcate, probabil este o chestiune de timp până când un cetățean român va fi rănit de dronele care intră în spațiul aerial al NATO. De aceea, miza reală pentru România nu este doar să evite un război „mare”, ci să mențină o descurajare credibilă – forțe NATO vizibile, apărare antiaeriană și infrastructură militară solidă, guvernare pro-europeană, mesaje mult mai puternice către Moscova care acum lipsesc – și, în paralel, să împiedice ca Rusia să ajungă la frontieră printr-o Ucraină forțată să cedeze sau prin destabilizarea Republicii Moldova.
NATO rămâne polița noastră de asigurare
Rezistența Ucrainei în fața Rusiei este admirabilă, dar nu ar trebui ca din perspectiva UE și a României NATO să fie principala „poliță de asigurare” pentru europeni?
NATO este și rămâne „polița de asigurare” de ultimă instanță pentru europeni – nimic nu înlocuiește garanțiile de apărare colectivă. Dar fără o Ucraină capabilă să se apere, nota de plată pentru NATO ar fi mult mai mare, iar linia frontului ar fi mult mai aproape. Raportul corect nu e „ori Ucraina, ori NATO”, ci „Ucraina + NATO”. Sprijinul pentru Kiev cumpără timp și distanță strategică, iar europenii trebuie să folosească acest timp ca să își facă treaba: să își crească serios cheltuielile de apărare, să își refacă industria de armament și să își coordoneze investițiile de apărare, și să devină pilonul solid al NATO în Europa, nu clientul vulnerabil al SUA.
În raportul pe care l-ați coordonat, riscul unui atac nuclear rusesc este evaluat ca moderat, deși unii experți îl consideră neglijabil. Mai funcționează astăzi descurajarea nucleară ca pavăză împotriva unui război total?
În metodologia studiului, riscurile sunt evaluate prin combinația dintre probabilitate și impact. Un atac nuclear rusesc are, dintre toate riscurile, una dintre cele mai reduse probabilități, dar un impact potențial catastrofal. De aceea nu apare ca „scăzut”, ci ca risc moderat – tocmai ca să nu fie împins în zona de „neglijabil” și uitat.
Nu cred că îl putem trata ca pe un risc minor. Chiar dacă scenariul este puțin probabil, el obligă la menținerea unei descurajări nucleare credibile. Până acum, asta a depins în mare măsură de SUA; întrebarea strategică pentru Europa este cât de mult își asumă, în viitor, un rol mai activ în arhitectura de descurajare nucleară, în loc să presupună că umbrela americană va fi la fel de solidă și credibilă la nesfârșit.
Se încarcă comentariile...
