Roşca Stănescu, despre scandalul „Savanţilor din închisori”: „Aşa ceva nu este posibil, să scrii în câteva ore o carte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Rosca Stanescu Foto: Adevarul
Sorin Rosca Stanescu Foto: Adevarul

Sorin Roşca Stănescu s-a prezentat joi dimineaţă la sediul DNA pentru a da declaraţii în dosarul creditelor BRD. Acesta a susţinut că este atât de inocent încât chiar a dorit să renunţe la propriul avocat şi să i se dea unul din oficiu. Totuşi, a renunţat la acest demers la insistenţele familiei. Roşca a vorbit cu jurnaliştii şi despre „savanţii din închisori” şi cărţile scrise de aceştia pe bandă rulantă.

UPDATE Adrian Sărbu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 13.25, însă nu a vrut să dea declaraţii în faţa presei.

Sorin Roşca Stănescu a pus recentele evenimente pe seama faptului că ar fi o ţină: „să nu mai scriu, să nu mai spun ce spun despre sistem. Nu voi renunţa să scriu. Şi în penitenciar am scris zi de zi articole şi am învăţat încă o dată că libertatea de conştiinţă şi de exprimare e mai importantă decât orice libertate”. 

El a mai precizat că va veni momenul în care se va referi la persoane anume.

„Am avut de gând să renunţ şi la avocatul meu şi să-mi dea ei avocat din oficiu ca să arăt cât de inocent sunt, dar a insistat familia să nu renunţ la avocat”, a susţinut SRS.

Cărţile

Fostul patron al ziarului Ziua şi fost senator PNL, SRS a fost condamnat în 2014 la 2 ani şi 4 luni de închisoare, în dosarul Rompetrol-Patriciu, privind manipularea pieţei de bursă, pentru utilizarea de informaţii privilegiate pe bursă şi pentru constituire de grup infracţional organizat. În prima zi de listare la bursă a Rompetrol, SRS a beneficiat de informaţii privilegiate privind acţiunile Rompetrol, de la Dinu Patriciu.
Fostul ziarist şi-a publicat cărţile din închisoare la Editura BREN din Bucureşti: „Analiza vieţii politice din România 2014-2015” (2015), „Un sfert de secol de presă postcomunistă” (2015), „Criza financiară a presei scrise în România” (2015).

Ameninţă cu plângere penală

Sorin Roşca Stănescu a mai afirmat că i-a solicitat avocatului său, Dan Chitic, să depună plângere penală contra procuroarei care ”s-a opus punerii mele în libertate. Eu am scris trei cărţi şi ar fi trebuit să beneficiez de 90 de zile reducere de pedeapsă. dar am beneficiat de 9 zile, nu de 90. Restul le-a mâncat Parchetul printr-un abuz scris negru pe alb. Procuroarea a scris că eu mi-am permis să scriu articole din penitenciar şi să-mi exprim opiniile”.

Jurnalistul s-a referit şi la cărţile scrise în perioada în care s-a aflat în detenţie precizând că pe două dintre ele le foloseşte ca material la cursurile pe care le predă la Academia Diplomatică. El s-a referit şi la iniţiativele Guvernului ce vizează legislaţia care prevede reducerea pedepselor în funcţie de cărţile scrise în penitenciar: ”E bine să se facă anchetă şi să fie reformat legislaţia. Acesta nu e clară şi au fost abuzuri din partea unor deţinuţi, au existat şi acte de plagiat. Deci e bine să fie anchetă, dar e dramamtic să se renunţe la posibilitatea pe care o au deţinuţii de a scrie chiar şi literatură. S-a dovedit că rata de recidivă e cea mai redusă printre cei care scriu. Eu sunt unii din campionii scrisului. Eu de 25 de ani scriu cărţi. Am scris zece cărţi, scriu zi de zi articole”.

Soţia i-ar fi adus articole printate

SRS a mai spus că nu este posibil să scrii o carte în câteva ore, referindu-se astfel la cazurile unor deţinuţi celebri despre care s-a spus că au scris cărţi în timp-record.

El a mai precizat că, în scrierea celor trei cărţi, a fost ajutat de soţia lui deoarece în penitenciar nu a avut dreptul de a acces internetul şi a dorit să consulte mai multe informaţii de acolo ”pentru a nu scrie prostii”. Astfel, el şi-a rugat soţia să-i aducă printate mai multe articole de pe internet.

Referindu-se la dosarul în care a fost chemat la DNA, SRS a spus: ”sunt absolut inocent în privinţa asta. Sunt executat cu toate bunurile mele în toate conturile pe care le-am avut cu mult înainte să se declanşeze o anchetă. Nu am avut nimic de câştigat de pe urma creditului”.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite