Referendumul, o iniţiativă greşită din faşă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul meu de vedere e personal şi nu reflectă punctul de vedere al UDMR. Momentul critic, după care s-au luat decizii politice greşite în cascadă de tabăra anti-Băsescu, a fost

Punctul meu de vedere e personal şi nu reflectă punctul de vedere al UDMR. Momentul critic, după care s-au luat decizii politice greşite în cascadă de tabăra anti-Băsescu, a fost publicarea avizului Curţii Constituţionale că nu există "fapte grave" săvârşite de preşedinte care să impună suspendarea şi mai apoi demiterea acestuia. Cei 322, orbiţi de ura împotriva preşedintelui, au început să creadă că, demersul lor, nerealist şi sortit 100% eşecului, poată să fie dus la victorie. Discursul anti-UDMR al preşedintelui, hărţuirea vădit pro causa a unor demnitari ai Uniunii (cercetarea unora pentru că au făcut lobby la adoptarea bugetului pentru localităţi din propriul judeţ este strigător la cer şi de-a dreptul periculos) au făcut, ca, pe ultima sută de metri a campaniei, UDMR să se implice serios în campanie. UDMR a greşit, pentru că şi-a înrăutăţit relaţiile cu PD, partener în PPE, de dragul unei conlucrări politice din care face parte PRM. A greşit şi preşedintele, adoptând o retorică anti-UDMR, pentru că nu te poţi lupta cu toţii, iar oricât a crescut PD, va avea nevoie de parteneri şi UDMR a arătat că poate să fie un partener serios.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite