Reclamele la alimente nesănătoase ar putea fi interzise

0
Publicat:

O propunere legislativă, depusă la Parlament, ar putea interzice reclamele pentru alimente nesănătoase în timpul programelor pentru copii. 

Reclamele pentru alimentele nesănătoase interzise copiilor- Shutterstock
Reclamele pentru alimentele nesănătoase interzise copiilor- Shutterstock

Proiectul legislativ ar veni în completarea Legii audiovizualului. 

Este interzis ca în timpul programelor pentru copii şi în comunicările comerciale audiovizuale adresate minorilor să se difuzeze publicitate şi teleshopping având ca obiect produsele alimentare şi băuturile cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, al căror consum nu este recomandat în regimul alimentar global, în acord cu art. (2) şi art. (9), lit. a) din Legea nr. 123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar”, prevede propunerea legislativă care completează articolul 28 din Legea audiovizualului, potrivit Agerpres. 

De altfel, ar putea fi interzise, în timpul programelor destinate minorilor, și calupurile de publicitate sau teleshopping ce prezintă copii care consumă alimente sau sucuri nerecomandate pentru un regim alimentar sănătos 

Produsle alimentare care conțin acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari și care al căror consum poate aduce riscuri pentru sănătate, vor include în reclamele lor un avertisment scris/sonor că produsul nu este destinat minorilor. De asemenea, clipurile publicitare pentru astfel de produse se vor încheia cu un avertisment sonor și vizual : „Consumul excesiv de acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari dăunează grav sănătăţii”, potrivit propunerii legislative. 

Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor(ANPC) ar trebui să controleze dacă se respectă interdicția.

Motivul pentru care vor fi interzise reclamele

Potrivit inițiatorilor proiectului de lege, motivul pentru care ar putea fi interzise reclamele la astfel de produse ar fi reducerea procentului de copii care suferă de obezitate

România ar fi pe locul întâi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte obezitatea infantilă, potrivit sursei citate. 

Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor. Aşadar, un consum al acestui gen de alimente şi băuturi duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi obezitatea, probleme emoţionale şi de stimă de sine, dar şi boli cronice pe termen lung. O singură masă fast-food ar putea adăuga 160 şi 310 kilocalorii în plus la aportul caloric zilnic pentru adolescenţi şi, respectiv, pentru copiii mai mici”, evidențiază iniţiatorii. 

Pentru că minorii din România petrec mult timp la televizor și în mediul online, cei care au venit cu propunerea legislativă cred că este important să se acţioneze pentru a-i proteja de publicitatea nesănătoasă. Mai mult de atât, aceștia spun că că mai multe state europene au reglementat strict reclamele la produsele fast-food în timpul programelor pentru copii şi tineri. 

În lipsa reglementrărilor în domeniu, ar exista riscul ca obezitatea în rândul copiilor și tinerilor să crească. 

În țara noastră, 6 din 10 adulți au probleme cu greutatea. Peste 31% din adulții, cu vârste între 20 și 79 de ani, din România suferă de obezitate, potrivit unui studiu național. De asemenea, 21,5% prezintă obezitate de gradul I, 7,2% au obezitate de gradul II şi 2,7% suferă de obezitate morbidă. În ceea ce priveşte supraponderea, 34,6% sunt afectaţi. 

Studiile internaționale avertizează că rata obezităţii infantile la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, numărul copiilor diagnosticaţi cu obezitate ajungând la aproximativ 124 de milioane, potrivit proiectului de lege. 

 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite