Războiul conductelor

Efectele războiului din Georgia asupra României Conflictul din Georgia a generat un val de îngrijorări la nivel mondial. Ce l-a apucat pe Mihail Saakaşvili de s-a crezut, aşa, brusc, un

Efectele războiului din Georgia asupra României

Conflictul din Georgia a generat un val de îngrijorări la nivel mondial. Ce l-a apucat pe Mihail Saakaşvili de s-a crezut, aşa, brusc, un "jucător", se întreba fostul cancelar german Gerhard Schroeder?! Şi cum va afecta acest conflict politicile ţărilor est-europene, din fostul bloc sovietic?

În urma "târgului" de pace încheiat între Georgia, provinciile separatiste şi Rusia, aceasta din urmă şi-a rezervat dreptul să se retragă "numai după ce se iau măsuri suplimentare de securitate", ceea ce poate să însemne că ar putea rămâne pe termen nelimitat.

"Nu depinde de noi cât mai stăm", a punctat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că este o situaţie dificilă în teren. Nici nu se uscase bine cerneala pe tratat, când a fost aruncat în aer podul de cale ferată Metekhi - Grakali, lângă Caspi.

Georgienii au acuzat trupele ruseşti. "Treaba noastră este să reclădim, nu să dărâmăm", a declarat gen. col. Anatoli Nogovitsin, adjunctul şefului Statului Major. Localnicii au declarat că podul a fost aruncat în aer de bărbaţi în uniforme militare, veniţi cu un Jeep, cu echipament de genişti. Putea fi oricine.

Sabotaje la sistemul de transport al petrolului

Gen. col. Nogovitsin a declarat la vremea respectivă că încă are probleme cu "un grup de sabotori şi lunetişti georgieni", care hărţuiesc trupele ruseşti şi atacă "obiective de interes", determinând trupele ruseşti să rămână pentru a-şi apăra cetăţenii.

Podul de cale ferată nu era, însă, un obiectiv de interes rusesc, ci georgian, dărâmarea lui întrerupând traficul spre vestul Georgiei. La scurt timp, o explozie a dărâmat un pod de cale ferată în apropiere de capitala Tbilisi, astfel că, la mijlocul lunii august, Azerbaidjanul suspendase exportul de petrol pe calea ferată spre vestul Georgiei.

Ultimul transport a avut 15 tancuri cu petrol. Următoarele 72 de tancuri petroliere au fost redirecţionate spre Armenia. Linia de cale ferată avariată ducea din Tbilisi spre Gori, de unde se împărţea în trei, spre porturile de la Marea Neagră, Poti şi Batumi, şi spre sud-vest, către frontiera cu Turcia. Azerbaidjanul este un exportator important către Vest al petrolului caspian.

Operatorul Brittsh Petroleum (BP) îşi sistase exportul pe ruta marină spre portul turcesc Ceyhan şi închisese conducta Baku - Supsa, din cauza conflictului. Singura conductă pentru exportul petrolului caspian rămăsese cea care ajungea la portul rusesc de la Marea Neagră -Novorossiisk!

Pe unde vor trece conductele?

Noile state independente din regiunea Mării Caspice, pline de petrol şi de gaze naturale, dar care nu-l pot exploata decât via Rusia, nu vor fi lăsate niciodată să dezvolte o industrie petrolieră proprie. Conductele şi traseele acestora iarăşi sunt un subiect sensibil, strategic.

De exemplu, marea companie americană Chevron, care deţine jumătate din Tengiz, gigantul petrolier din Kazakhstan, nu poate exploata resursele la nivelul optim, din cauza lipsei sistemului de transport. Deşi la început s-a opus, BP a acceptat propunerea Chevron de a construi o conductă comună, proiect compromis de actualul conflict.

Atât Chevron, cât şi ExxonMobil intenţionau să transporte pe calea apelor sute de mii de barili pe zi, prin conductele ce traversează Georgia până la porturi, proiect de asemenea compromis. Cât despre proiectul susţinut de Casa Albă de a construi o conductă pentru alimentare cu gaze naturale a Europei, acesta depinde de sfera de influenţă în care va fi Turkmenistanul, stat aflat pe locul patru în topul ţărilor cu rezerve de gaz natural.

Fostul preşedinte, Saparmurat Niyazov, nu a vrut să-i supere pe ruşi şi a fost de acord cu construcţia conductei Baku-Ceyhan. Ruşii au propus direct Turkmenistanului construirea unei conducte ruseşti, proiect aflat în negocieri. Cu ce proiect va fi de acord Turkmenistanul - cu cel al americanilor sau cu cel al Moscovei, după ce ruşii şi-au umflat muşchii în Georgia?

O altă ţară interesată de conductele de petrol şi de gaze din regiunea caspiană este Israelul. De la începutul anului s-au purtat negocieri intense între Israel, Turcia, Georgia, Turkmenistan şi Azerbaidjan pentru ca petrolul caspian să ajungă la terminalul israelian de la Ashkelon şi la portul Eilat. Negocieri, de asemenea, compromise.

Geoană: "România ar trebui să adopte o relaţie <> cu Rusia"

Reacţia Rusiei la demersul militar al Georgiei de a-şi anexa provinciile separatiste a fost socotită de toate puterile ca disproporţionată, în cel mai bun caz. Cei mai mici, aflaţi în vecinătatea Rusiei, se îngrijorează acum de viitorul lor energetic.

România, o nouă strategie energetică

Constantin Gârbea, fostul ambasador român în Georgia, speră ca Rusia să nu întrerupă coridoarele de transport de energie, conductele de petrol Baku - Tbilisi - Ceyhan, Baku-Tbilisi-Erzurum şi TRACECA (Europa-Caucaz-Asia), pentru că acestea sunt foarte importante pentru Europa. Rusia ştie acest lucru!

La rândul său, Mircea Geoană, fostul ministru de externe al României, a subliniat că războiul din Caucaz va avea consecinţe "severe" asupra intereselor româneşti, mai precis asupra strategiei energetice a României, precizând că proiectul Nabucco de alimentare a României cu gaze naturale în afara celor furnizate de Rusia este "aproape mort": "Este greu de crezut că firme occidentale şi parteneri din regiune vor intra într-o astfel de investiţie masivă în condiţii de securitate redusă pentru un astfel de proiect", a declarat Geoană pentru agenţia Mediafax.

El consideră că în aceste condiţii România ar trebui să adopte o relaţie "mai pragmatică" cu Rusia, care ar putea fi convinsă că proiectul gazoductului South Stream, care va trece prin Bulgaria, să fie deviat prin sudul României.

"Este nevoie de o regândire a strategiei de securitate naţională. Ea este depăşită în timp şi spaţiu şi este nevoie ca noi, toţi, indiferent de culoarea politică, pentru că vorbim de interesul naţional românesc pe termen mediu şi lung, să încercăm să venim cu o strategie care să răspundă problemelor actuale şi provocărilor de nouă generaţie pe care România le are de confruntat în anii următori", a afirmat Geoană.

Fostul ministru de externe a dat astfel de înţeles că Bucureştiul trebuie să renunţe la retorica de tipul "Marea Neagră nu e lac rusesc", promovată multă vreme de preşedintele Traian Băsescu. Stefan Wolff, profesor de ştiinţe politice şi director al Centrului Internaţional de Management al Crizelor din cadrul Universităţii din Nottingham, consideră că "regiunea este foarte importantă, în special pentru UE, fiind zonă tranzitată de conducte de petrol şi gaze naturale de la Marea Caspică.

UE importă 50% din energia necesară şi se estimează că acest procent va creşte până la 70%. Jumătate din acest import vine din Rusia, de aceea UE este deosebit de interesată de stabilitate în sudul Caucazului, care ar putea asigura transportul suplimentar de petrol şi gaze naturale.

Deşi petrolul caspian reprezintă 3-4% din rezerva globală, iar gazele naturale, 4-6%, investitorii europeni şi americani s-au angajat în exploatarea şi infrastructura rezervelor caspiene, în special a conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan, care are un volum curent de un milion de barili pe zi. Reţeaua Baku-Tbilisi-Erzurum este importantă mai ales prin extinderea suplimentară a conductei Nabucco, al cărui traseu, încă negociabil, se va şti cel mai bine în 2010, când vor începe lucrările.

Cealaltă conductă, Baku-Supsa/Batumi, are o capacitate de numai 250.000 de barili pe zi. "Sigur că Europa este interesată de aceste conducte", a precizat profesorul Wolff, "dar dacă Rusia va face greşeala să <<închidă robinetul>> , pe termen lung va pierde mult mai mult decât Europa. Rusia, cel mai probabil, va aborda o strategie de export de petrol şi gaze naturale cu fiecare stat european în parte. Se va instala, mai degrabă, o pace rece decât un război rece între Rusia şi UE".

Sfatul analistului este ca Europa să exploreze posibilităţi de import energetic din Africa de Sud şi estul Mediteranei, precum şi alte resurse energetice "verzi", care, pe termen lung, ar elibera-o de dependenţa de Rusia.

Portocaliii din NATO şi din afară

Până la "pacea rece" dintre UE şi Rusia, statele din fostul bloc sovietic, care acum sunt "portocalii", trebuie să ia decizii clare, consideră "Chicago Tribune". Polonia a negociat o înţelegere cu privire la scutul american antirachetă. Ucraina, care de la Revoluţia Portocalie din 2004 s-a orientat spre Occident, a încercat să limiteze mişcările navelor ruseşti în apele sale teritoriale, ştiut fiind faptul că portul Sevastopol găzduieşte flota rusească a Mării Negre până în 2017.

Cehia a declanşat o campanie de avertisment cu privire la tentativele Rusiei de a-şi reface sfera de influenţă asupra statelor est-europene. Polonia şi Cehia sunt în NATO şi UE, de ce s-ar teme? Gen. col. Nogovitsin a ameninţat făţiş Polonia: "Prin acceptarea sistemului antirachetă, Polonia se expune riscului de a fi atacată…100%", a declarat într-o conferinţă de presă, preluată de agenţia Interfax.

Premierul ceh, Mirek Topolanek, cu ocazia comemorării a 40 de ani de la invazia sovieticilor, îşi ruga oponenţii să sprijine planul nepopular de amplasare a scutului american antirachetă ca să nu se repete invazia din 1968. "Tancurile ruseşti din Georgia de asta ne amintesc!"

Chiar şi cu protecţia NATO, premierul polonez Donald Tusk a subliniat că "va fi greu pentru blocul Alianţei să se deplaseze în timp util pentru a apăra ţările membre ameninţate de Rusia. "N-ar fi bine ca asistenţa să fie acordată… unor oameni morţi deja", a subliniat acesta. Preşedintele polonez, Lech Kaczynski, s-a manifestat virulent la adresa ruşilor.

"Şi-au arătat din nou faţa pe care o ştim de secole", a spus el. Însă Kaczynski n-a iertat nici Franţa şi Germania, care au negociat "târgul" de pace purtându-se cu mănuşi faţă de Rusia şi, ceea ce deranjează toate statele proaspăt membre ale UE, marile puteri europene au luat decizii fără să se consulte cu "cei mici".

Tom Mockaitis, profesor de istorie la Universitatea DePaul, scria în "Chicago Times" că SUA
şi-au pierdut credibilitatea părăsindu-şi micul aliat din Caucaz, Georgia, în faţa trupelor sovietice. Pardon! Ruseşti.

Eşecul de la summitul NATO de la Bucureşti, din primăvară, când Statele Unite doreau ca Georgia şi Ucraina să primească invitaţia de a adera la MAP (Membership Action Plan), ar fi trebuit să pună pe gânduri autorităţile din aceste două ţări cu privire la limitele sprijinului promis de marile puteri.

După ce a întărâtat în ultimii ani ursul de la Kremlin, iar acesta doar a mormăit supărat, Casa Albă a apreciat că are cale liberă prin "ograda" ruşilor. Războiul împotriva sârbilor le-a confirmat americanilor că puterea ruşilor este limitată.

Intenţia de a amplasa un sistem defensiv de rachete în Polonia, sprijinit de un sistem radar amplasat în Slovacia, ca parte din războiul global împotriva terorismului, încurajarea Ucrainei să se desprindă de Rusia, influenţa imensă asupra Georgiei, a întărâtat cu adevărat "ursul rusesc".

Putin n-a înghiţit explicaţia că toate aceste demersuri se fac din cauza pericolului reprezentat de Iran, care, se ştie, este un "obiectiv" pe agenda militară a SUA. "Chicago Times" remarca acum perplexitatea trupelor georgiene când au văzut pe propria piele la ce se rezumă tot sprijinul promis: la vorbe!

"Pulsul" Georgiei

SUA au încurajat Georgia să-şi consolideze armata. Bugetul alocat armatei georgiene a fost în 2007 de un miliard de dolari. Contribuţia totală, cu tot cu instrucţie şi armament, a SUA se ridică la 40 milioane de dolari. "Philadelphia Evening Bulletin" din data de 11 august dezvăluia, sub semnătura lui David Bedein, implicarea militară a Israelului în Georgia.

Acesta susţine că autorităţile de la Tbilisi au plătit Israelului 200 milioane de dolari pentru armament, echipament militar şi consiliere a armatei şi serviciilor secrete georgiene. Este vorba de firme private de securitate conduse de ofiţeri pensionaţi, cele mai importante fiind ale gen. mr. Israel Ziv şi gen. de brigadă Gal Hirsch (compania Defensive Shield), implicaţi în antrenarea şi echiparea batalioanelor de tancuri şi infanterie georgiene.

Intermediarii au fost Ronnie Milo, fostul primar al Tel Avivului, şi fratele său, Şlomo, fost director în industria militară israeliană, care reprezintă compania Elbit Systems. Cea mai sensibilă vânzare a fost sistemul mobil de rachete Lynx. Administraţia rusă a trimis în 2007 o scrisoare către ministrul israelian de externe, Tzipi Livni, prin care li se interzicea firmelor private să vândă armament sofisticat Georgiei. Guvernul israelian a decis să limiteze vânzările.

Milo a avut neinspiraţia să dea o declaraţie, incompletă, dar sugestivă: "Fenomenul care se petrece când o ţară mică se ridică împotriva Rusiei s-ar putea să nu fie invenţia ţării respective. Noi am avut de-a face cu astfel de situaţii ani de zile, când nimeni nu a vrut să ne ajute din cauza fricii faţă de Rusia şi arabi!"
Potrivit aceleaşi publicaţii, ministrul georgian al apărării, Davit Kezerashvili, este evreu. El a emigrat în Israel împreună cu părinţii, iar în urmă cu patru ani s-a reîntors la Tbilisi.

Immediate Response 2008, ultima pregătire?

În iulie, Ministerul american al Apărării a organizat un exerciţiu militar cu Georgia, "Immediate Response 2008", care a implicat Compania americană L, Batalionul 3, Regimentul 25 al Marinei americane, Forţa de Reacţie pentru Sudul Europei, tot americană, Garda Naţională a Georgiei din SUA, plus armatele georgiene, armene, ale Azerbaidjanului şi Ucrainei.

Americanii au plecat doar cu şapte zile înainte ca ruşii să atace exact baza aeriană de unde s-au îmbarcat spre casă. După o vizită în timpul exerciţiilor, Saakaşvili a remarcat: "Avem cea mai echipată şi mai bine antrenată armată din Caucaz".

Ulterior, secretarul de stat Condoleezza Rice, expertă în politica Rusiei, a făcut o vizită la Tbilisi, declarând că SUA sprijină aderarea Georgiei la NATO. Saakaşvili a fost convins că are motive să declanşeze operaţiunile militare de anexare a provinciilor separatiste, când preşedintele Rusiei se afla în vacanţa de vară, iar premierul Putin asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Când Georgia a pornit cu toate corpurile de armată asupra Osetiei de Sud şi Abhaziei, Rusia, prin ambasadorul său la ONU, Vitali Ciurkin, a încercat să obţină o rezoluţie prin care să se ceară Georgiei să înceteze agresiunea, dar nu a existat nicio dorinţă în acest sens.

După care a intervenit în forţă. Georgienii se aşteptau probabil la un ajutor concret din partea Casei Albe, fără de care n-ar fi făcut faţă. Dar cum ar fi putut face faţă?! Conform revistei "Jane's", Georgia are o armată de 26.900 de militari împotriva a 641.000 de ruşi, 82 de tancuri împotriva a 6.717 tancuri ruseşti, 139 de vehicule blindate împotriva a 6.388 vehicule ruseşti şi şapte avioane militare împotriva a 1.206 de aparate de luptă ruseşti.

Casa Albă n-a "răspuns imediat" cu trupe, cum se aşteptau georgienii. La izbucnirea conflictului, SUA i-au ajutat, aducând acasă 800 de militari georgieni care serveau în Irak, plus 11 tone de echipament care ar fi aparţinut, chipurile, armatei georgiene, iar Israelul a trimis curse speciale EL AL pentru a-şi extrage cetăţenii din Georgia.

În plus, conform ziarului israelian Haaretz, ministrul israelian de externe a recomandat sistarea vânzărilor de armament către Georgia. Mai ales că Rusia poate oricând să înceapă vânzările de armament sofisticat către Iran şi Siria!