Război în Ucraina. Primii militari din contribuţia Franţei la „Forţa de Răspuns a NATO” au ajuns în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Dîncu  FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu
Vasile Dîncu  FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministerul Apărării anunţă, luni seară, că primii militari din contribuţia Franţei la Forţa de Răspuns a NATO au ajuns în România şi vor fi urmaţi de alţi militari şi tehnică militară.

„Solidaritate aliată: primii militari din detaşamentul care reprezintă contribuţia Franţei la Forţa de Răspuns a NATO au ajuns, în această seară, în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Ei vor fi urmaţi, în zilele următoare, de celelalte forţe şi mijloace”, a transmis, luni seară, Ministerul Apărării.  

Anterior, şeful Statului Major al armatelor franceze, generalul Thierry Burkhard, a anunţat că a discutat cu omologul român, generalul Daiel Petrescu, despre dislocarea acestor trupe chiar în cursul zilei de astăzi.  

Sâmbătă, Thierry Burkhard anunţa că Franţa urmează să desfăşoare 500 de militari în România, în cadrul NATO, în urma invaziei ruse a Ucranei.  

Elementele Forţei de Răspuns NATO sunt desfăşurate pentru prima dată în contextul apărării colective.

Şefii de stat major NATO au luat în considerare o viitoare strategie de descurajare şi apărare. „Şefii Statului Major al Apărării au revizuit viitoarea strategie de descurajare şi apărare a NATO, precum şi activităţile în desfăşurare pentru a asigura vigilenţa în toate zonele şi în ţările NATO. NATO a consolidat poziţiile defensive în partea de est a alianţei întărind forţele terestre şi aeriene, precum şi forţele navale”, se arată în comunicatul NATO.

Pe de altă parte, Guvernul a anunţat, luni seară, că încă un transport de ajutoare umanitare transmis de România a plecat astăzi din Piatra Neamţ, spre Vama Siret. Este vorba despre materiale de bază, de strictă necesitate.

„Transportul conţine materiale de bază, de strictă necesitate asigurate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). În acelaşi punct de graniţă au ajuns deja mai multe tipuri de produse alimentare din stocurile Rezervei Naţionale, care au fost deja donate autorităţilor ucrainene. Acest pachet de sprijin  a fost asigurat cu implicarea ANRSPS, respectiv IGSU”, a transmis, luni seară, Guvernul.  

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite