RAR: Autovehiculele de marfă şi de persoane vor fi urmărite prin sateliți din 2024

0
Publicat:

De la sfârşitul anului viitor, autovehiculele de transport internaţional de marfă şi persoane, cu o masă mai mare de 3,5 tone, trebuie să aibă cutii negre inteligente cu tahografe de tip SMT2 pentru a putea fi urmărite prin sateliți.

Camioanele vor fi monitorizate prin satelit
Camioanele vor fi monitorizate prin satelit

Tahografele inteligente comunică prin sateliţi poziţionarea autovehiculelor, marcând automat trecerea frontierelor între statele-membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi activitatea de încărcare/descărcare a vehiculelor.

Autorităţile de control în trafic vor putea descărca instant datele din tahografe (compatibilitatea dispozitivului, inspecţia tehnică a acestuia, prezenţa şi valabilitatea cardului de şofer) fără să mai oprească autovehiculele, astfel încât conducătorii auto să câştige timp de condus.

Conform RAR, legea prevede că timpul de rulare nu poate depăşi nouă ore, cu 45 de minute de pauză o dată la patru ore şi jumătate, alternând cu 11 ore de odihnă.

Normele Euro 7

Această temă a fost dezbătută în cadrul unui eveniment interactiv organizat la Cluj-Napoca, unde transportatori, autorităţi şi oameni de afaceri au avut ocazia sa afle de la reprezentantul RAR, şeful Reprezentanţei locale, inginerul Marius Pop, detalii despre noutăţile legislative şi implementarea acestora. "Transportatorii prezenţi la dezbatere au fost de asemenea interesaţi să afle de la reprezentantul RAR şi informaţii despre introducerea normelor Euro 7 pe autovehiculele noi de transport persoane (autocare, autobuze şi microbuze), propunere care urmează să fie aprobată de Parlamentul European. Noile standarde Euro 7, pe lângă normele aplicabile pentru poluare de la gazele de eşapament, sunt mai restrictive în comparaţie cu normele Euro 6, iar condiţiile de încercare sunt uşor ajustate. Euro 7 stabileşte valori limită şi pentru emisii provenite de la frâne şi de la pneuri, durata de viaţă a bateriilor precum şi implementarea unor sisteme de monitorizare permanentă a autovehiculului în exploatare. La momentul deciziei europene, RAR va implementa aceste măsuri pentru omologarea vehiculelor noi", se precizează în comunicatul RAR.

Revenind la tahografele inteligente, categoriile de autovehicule pe care acestea vor fi montate sunt cele de transport marfă, autocarele, microbuzele şi autobuzele. Pe teritoriul României există, în prezent, 322 de ateliere autorizate care pot monta tahografe analogice şi digitale, dintre care aproximativ o sută pot instala şi tahografe inteligente Smart 2 (SMT2). 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite