Radu Burnete devine consilierul lui Nicușor Dan pe probleme economice și sociale. Când își începe mandatul
0Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a acceptat propunerea lui Nicușor Dan de a fi consilierul său prezidențial pentru probleme economice și sociale. Decretul de numire a fost publicat joi, 29 mai, și intră în vigoare la 1 iulie.

Anunțul a fost făcut joi seară pe Facebook de directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.
„Două lucruri îmi lipsesc în acest moment. Un selfie cu domnul președinte Nicușor Dan și suficient timp ca să răspund la toate mesajele și solicitările pe care le primesc în acest moment. Este adevărat că președintele Nicușor Dan mi-a propus să fiu consilierul său prezidențial pentru probleme economice și sociale și după puținul timp de reflecție pe care l-am avut, am decis să accept. Fără să fiu pretențios este o onoare să fiu alături de domnul președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați felicitat”.
„Am multă încredere în noul președinte al României”
Radu Burnete spune că, până la intrarea în vigoare a decretului de numire - la 1 iunie- va avea o scurtă perioadă de tranziție de la Concordia la Administrația Prezidențială unde Dragoș Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie.
„Cu toate acestea am început deja să-mi sprijin președintele. La Concordia nu mai sunt implicat în decizii și nici în comunicarea publică a organizației, dar este o chestiune de respect față de colegii mei și munca mea să las o casă în ordine la plecare. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat și de toți colegii mei de care îmi va fi foarte dor. Nu vreau să fac alte afirmații în acest moment decât că am multă încredere în noul președinte al României și sunt convins că voi fi parte a unei administrații prezidențiale transparente și deschise la dialog și consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică”, a mai spus directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.
„Avem un stat de reformat”
Radu Burnete le-a transmis un mesaj celor care l-au susținut, dar și celor care l-au atacat:
„Am văzut că s-au scris și lucruri critice la adresa mea. Le sunt recunoscător tuturor celor care au sărit să mă apere și deloc supărat pe cei care au considerat că pot fi desființat din start. Nu vreau să răspund și prefer ca în timp faptele să vorbească pentru mine. Democrația vine și cu așa ceva la pachet și până la urmă de asta l-am votat pe Nicușor Dan pentru dreptul oricui de a spune (aproape) orice dorește. Acestea fiind spuse, la treabă. Avem un stat de reformat”.
„Trebuie să ne facem în primul rând temele la noi acasă”
Amintim că, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, Radu Burnete atrăgea atenția că birocraţia reprezintă una dintre problemele în absorbţia fondurilor europene.
„Dacă noi nu reuşim să absorbim foarte mult, ce pretenţii putem să ridicăm în 2027? Bruxelles va spune: Nu putem să vă dăm mai mult. Comisia Europeană vine cu nişte mecanisme de flexibilizare, dar trebuie să ne facem în primul rând temele la noi acasă. (...) Eu vreau să vă las cu esenţa mesajului nostru. Problema pe care noi o avem în România astăzi, pe partea asta de birocraţie, este că noi nu verificăm rezultatul. Noi vrem să verificăm fiecare oră lucrată, ceea ce este un nonsens. Noi trebuie să dăm nişte bani, să ne asigurăm că ei nu sunt furaţi, ci sunt cheltuiţi corect, dar să verificăm că antreprenorul sau administratorul public a realizat ceea ce a spus că va face. Că a făcut-o într-o sută de ore sau în patru sute de ore sau oricum a făcut-o, asta e mai puţin relevant pentru România. Trebuie să verificăm rezultatul şi asta este o schimbare de mentalitate foarte dificilă. Pentru că ea trebuie să aibă loc şi la autoritatea de audit şi la autoritatea de management şi la organismele intermediare", spunea directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
În opinia sa, dacă nu se face această schimbare de filozofie, niciodată nu va putea fi crescută viteza de absorbţie a fondurilor europene.
La sfârșitul anului trecut, directorul Confederației Patronale „Concordia” acuza Guvernul că include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie cu mediul privat.