Prefectul Buzăului după ce o dronă a căzut în județul său: „Nu cred că au fost oameni pe câmp în acel moment”
Prefectul Buzăului, Leonard Dimian, a declarat că drona doborâtă vineri, 24 iulie, de un avion F-16, a căzut între localitățile Padina și Pogoanele, sudul județului Buzău.

„Din informațiile pe care le am de la ISU, drona a fost doborâtă deasupra județului Buzău și a căzut undeva între localitățile Padina și Pogoanele. Este o zonă agricolă complet nelocuită.
Am fost avertizați pe linie de IGSU, iar acum ne deplasăm în zonă pentru a constata eventualele pagube. Până în acest moment, nu au fost semnalate pagube materiale și nici victime. (...) Nu cred că au fost oameni pe câmp în acel moment. Dacă s-ar fi aflat cineva acolo și s-ar fi întâmplat ceva, aș fi aflat”, a declarat prefectul, contactat de Digi24.
Drona a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian al României pe traseul Sulina–Brăila–Fetești–Buzău, fiind doborâtă în jurul orei 11.00 de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române.
Anunțul a fost făcut inițial de președintele Nicușor Dan.
„Am avut o dronă în spațiu aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român de pe un F-16.
Important de subliniat că zona era nelocuită, acesta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos. Acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a transmis șeful statului.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) precizează că ținta a fost detectată de radar la ora 9.39, iar autoritățile au emis mesaje RO-Alert în județele aflate pe traiectoria dronei.
„O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare și urmărie a unei drone intrată în spațiul aerian național, a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, județul Buzău.”
MApN adaugă că o țintă aeriană detectată în apropiere de Sulina a pătruns în spațiul aerian al României și a fost monitorizată de aeronave Eurofighter italiene și F-16 românești. După emiterea alertelor RO-Alert pentru județele Tulcea și Brăila, un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât ținta la ora 11:02.























































