Porturile româneşti de pe Dunăre cer ajutorul statului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul de mărfuri prin porturile maritime Brăila, Galaţi şi Tulcea a coborât, în primul trimestru al acestui an, la jumătate din valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) a cerut ajutorul Guvernului.

"Ca număr de nave, din 1.750 de nave câte ar fi trebuit să intre, au intrat numai 645 de nave", a declarat astăzi directorul APDM Galaţi, Mihai Ochialbescu.

În aceste condiţii, soluţia ar fi acordarea unui sprijin mai consistent din partea statului pentru conservarea infrastructurii portuare până la depăşirea crizei. Instituţia a şi înaintat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii solicitări scrise în acest sens.

"Am solicitat conducerii ministerului să se gândească la o soluţie prin care să fie susţinute financiar porturile. (...) Dacă rămânem în continuare cu veniturile pe care le avem, nu putem să facem nici întreţinerea şenalului navigabil de intrare în port, nu putem să rezolvăm nici problema adâncimilor în dane, nici intrarea în bazinele portuare şi semnalizarea şi e posibil ca, în foarte scurt timp, să nu mai fim atât de competitivi ca port pe Dunăre", a precizat Ochialbescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite