Foto Pompierii români intervin în prima misiune împotriva incendiilor din Grecia FOTO
0Prima intervenție a pompierilor români are loc, în aceste momente, în localitatea Kropia, situată la periferia regiunii Attica de Est.
Din cauza suprafeței afectate de incendiu, precum și a faptului că în apropiere se află locuințe, pompierii acționează cu toate autospecialele de stingere alocate acestei misiuni, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Printre acestea se numără trei mașini de stingere incendii de pădure, o mașină de stingere de mare capacitate (10.000 litri de apă), precum și o cisternă de 30.000 litri.
Un rol foarte important pe timpul misiunii este reprezentat de cisterna de mare capacitate, utilizată pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de stingere.
Autospeciala poate transporta 30.000 litri apă și este utilă în zonele unde nu există surse suplimentare de alimentare (hidranți, râuri, lacuri sau alte surse de apă).
Pompierii români acționează în sprijinul colegilor eleni, care au dislocat, în zona localității Kropia, inclusiv un elicopter folosit pentru stingerea incendiilor.
Activarea și operaționalizarea modulului național specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.