Poliţia sârbă a transmis justiţiei acuzaţii împotriva liderilor din Kosovo
0Poliţia sârbă a transmis justiţiei acuzaţii formulate împotriva preşedintelui Kosovo, Fatmir Sejdiu, premierului Hashim Thaci şi preşedintelui Parlamentului, acuzaţi că au "organizat
Poliţia sârbă a transmis justiţiei acuzaţii formulate împotriva preşedintelui Kosovo, Fatmir Sejdiu, premierului Hashim Thaci şi preşedintelui Parlamentului, acuzaţi că au "organizat proclamarea unui stat fals pe teritoriul sârb", a anunţat agenţia Tanjug, citată de AFP.
Prin proclamarea independenţei provinciei Kosovo duminică, cei trei lideri "au comis un act ilegal împotria ordinii constituţionale şi împotriva securităţii Serbiei", potrivit unei declaraţii a Ministerului sârb de Interne, citat de agenţia Tanjug.
Această acuzaţie a fost transmisă justiţiei pentru a deschide o anchetă.
Pe de altă parte, Thaci fusese condamnat în lipsă la 22 de ani de închisoare pentru terorism de către un tribunal sârb pentru un atac din mai 1993 împotriva unei patrule de poliţie sârbă, dar s-a refugiat în Elveţia. În iunie 2003, a fost arestat pentru scurt timp pe aeroportul din Budapesta, pe baza unui mandat de arestare internaţional emis de Belgrad, apoi eliberat în urma unei intervenţii a MINUK.























































