Petru Lificiu: Gazele s-ar putea ieftini din toamnă | adevarul.ro

Petru Lificiu: Gazele s-ar putea ieftini din toamnă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Petru Lificiu, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că preţul gazelor naturale, care în prezent este de 102,48 lei pe megawat/oră, s-ar putea ieftini cu 3%, relateazã Agerpres.

Lificiu a spus că, deşi preţul gazelor din import a scăzut, ca şi preţul barilului de petrol, nu se poate face o scădere a preţului gazelor de la 1 aprilie, pentru că ,,s-au acumulat costuri din anul trecut neplătite, sunt costuri amânate care s-au rostogolit, costuri care trebuiau acoperite'.

,,Noi am socotit în comitetul de reglementare că puteam să scădem preţul cu circa 3% încă de acum, dar acum vine vara, consumul scade, costul este mai uşor de suportat de consumatori mai ales că l-am menţinut constant, ca să-şi acopere ei, distribuitorii şi transportatorii, costurile din urmă. De ceea am zis că este mai bine să îl ţinem acum constant, poate şi la vară, iar toamna când va veni frigul, vin oamenii din concediu, vor fi cu bani mai puţini, vor începe şcolile, va fi nevoie de mai multă de energie, atunci să facem tot posibilul să coborâm puţin preţul la gazele naturale', a precizat Lificiu.

Preşedintele ANRE a mai spus că cei care aşteaptă o scădere spectaculoasă a preţului gazelor naturale în viitor, cei care cred în promisiuni electorale de scădere majoră a preţului la gaze, trebuie să ştie că acest lucru nu se va întâmpla.

'Lucrul acesta nu va mai veni niciodată. Gazele naturale sunt pe sfârşite, ultima pungă de gaze s-a format acum 15 milioane de ani în Siberia, primele s-au format acum 600 de milioane de ani. Nu se poate ieftini gazul la nesfârşit pentru că acestea sunt finite, dar să recalculăm preţul se poate. La noi, dacă consumul de gaz continuă în ritmul de azi, cam în 20 de ani rezerva internă este gata', a afirmat Lificiu.

Oficialul a adăugat că toate costurile neplătite de anul trecut pot fi acoperite până în trimestrul trei al acestui an de aceea până la venirea oamenilor din concediu şi a anotimpului rece ,,se poate scădea cu câteva procente bune preţul gazului, dacă curba barilului de petrol rămâne constantă şi dacă nu se produc nişte fenomene dezastruoase în plan internaţional, la bursă, cu preţul gazului şi preţul barilului'.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite