Performanța unui hoț român din Spania. Are o metodă prin care fură mașini noi în doar 40 de secunde

0
Publicat:

Banda din care făcea parte românul era specializată în furtul mașinilor hibrid. Poliția spaniolă a reușit să recupereze o parte din autoturismele furate.

Arhiva foto
Arhiva foto

Agenții Gărzii Civile au arestat un cetățean român, alături de trei ruși și un spaniol, care formau o bandă specializată în furtul de mașini hibrid. Această bandă folosea o metodă electronică ingenioasă prin care reușea să sustragă vehiculele în mai puțin de un minut, scrie Știri Diaspora.

În urma acțiunii, Garda Civilă a reușit să recupereze 13 mașini furate. Conform surselor din cadrul anchetei, gruparea avea ca principală țintă mașini hibrid cu un kilometraj scăzut, țintele preferate fiind doar anumite modele. Operațiunea poliției, numită "Biturbo", a fost coordonată de Judecătoria de instrucție numărul 1 din Alcala de Henares, din Comunitatea Autonomă Madrid.

Hoții colaborau și cu o altă bandă care se ocupa de falsificarea elementelor de identificare ale mașinilor furate și transferul în alte țări în vederea vânzării.

Hoții călătoreau în toată Spania în căutarea mașinilor hibrid și foloseau mijloacele de transport în comun pentru a nu atrage atenția. După selectarea unei ținte, o urmăreau pentru a monitoriza mișcările proprietarului și programul său, precum și locurile de parcare ale vehiculului, inclusiv garajele personale.

Cu ajutorul unei tehnologii confecționate de ei, capturau frecvența telecomenzilor pentru garaje și mașini. Când considerau că este momentul potrivit, se deplasau la locul respectiv cu un laptop pe care aveau instalat un software special, care le permitea să evite măsurile de securitate electronice ale oricărui producător auto. 

Astfel, deschideau mașina și o porneau în doar 40 de secunde, fără a forța însă nimic, tocmai ca-n celebrul film "Dispari în 60 de secunde" cu Nicolas Cage.

Unul dintre membrii bandei avea un garaj în orașul Alcala de Henares, unde identificau plăcuțele de înmatriculare corespunzătoare vehiculelor legale de aceeași marcă, model și culoare ca mașina furată. Apoi copiau respectiva plăcuță de înmatriculare și o montau pe vehiculul furat, împreună cu îndepărtarea insignelor DGT (insigna de mediu în Spania este o modalitate de clasificare a vehiculelor în funcție de eficiența energetică, având în vedere impactul lor asupra mediului).

Ulterior, mașinile erau lăsate în parcările unor centre comerciale pentru a se asigura că nu aveau dispozitive de urmărire care să permită proprietarilor sau autorităților să le localizeze.

După toate aceste precauții, vehiculele erau duse într-o locație din Spania unde alți membri ai bandei modificau celelalte înregistrări, cum ar fi numărul șasiului sau etichetele de identificare.

Conform Biroului Central de Operațiuni al Ministerului Infrastructurii și Transporturilor din Spania, vehiculele erau transportate în Europa de Est. Una dintre mașinile furate din Madrid a fost localizată în localitatea Uzbaliai din Lituania.

Au fost arestate cinci persoane: trei ruși, un român și un spaniol.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite