PD-L şi PSD îşi împart locurile în consiliile judeţene
Partidul Democrat-Liberal şi Partidul Social Democrat se află pe primele locuri în cursa pentru preluarea fotoliilor de consilieri judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, primari,
Partidul Democrat-Liberal şi Partidul Social Democrat se află pe primele locuri în cursa pentru preluarea fotoliilor de consilieri judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri locali, dar şi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central până la ora 20,30.
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale furnizate la nivelul orei 20.30 de Biroul Electoral Central, la consiliile judeţene, PD-L a adunat 28,23% dintre voturi, fiind urmat de PSD cu 28,01% şi de PNL cu 18,68% dintre voturi, anunta Realitatea TV.
Conform anuntului facut de BEC la ora 22.00, la funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, PD-L a obţinut 28%, PSD - 27,76%, iar PNL - 20,01%.
PSD îşi menţine avansul faţă de PD-L numai la capitolul număr de consilieri locali. PSD câştigă astfel 9.041 de mandate, în timp ce PD-L 8.389, iar PNL 6.420. PSD a câştigat 521 mandate de primar, PD-L - 380, iar PNL - 286.
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale furnizate de Biroul Electoral Municipal, până la ora 20.00, independentul Sorin Oprescu conduce în cursa pentru Primăria Generală cu 30,4%. Candidatul PD-L Vasile Blaga s-a situat pe locul al doilea cu 28,2% dintre voturi. Pe locul al treilea se clasează candidatul PSD Cristian Diaconescu cu 12,9%. El este urmat de Ludovic Orban cu 11,7% şi de Cozmin Guşă cu 5,8%.
Potrivit rezultatelor furnizate de BEC, până la ora 20.30, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti PD-L a obţinut 34,81% din voturi, PSD - 25,3% şi PNL - 11,53%. Potrivit rezultatelor parţiale centralizate de BEM până la ora 20, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, PD-L conduce cu 34,8% dintre voturi, urmat fiind de PSD cu 25,3% dintre voturi şi de PNL cu 11,5%. PNG-CD a obţinut 6,5% dintre voturile exprimate în Capitală, iar PRM - 5,3%.





















































