Parchetul European preia dosarul parcării de TIR-uri din Portul Constanța. Cum a fost umflat proiectul de la 10 la 50 de milioane de euro
0Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a preluat ancheta privind parcarea de TIR-uri din Portul Constanța, după ce DNA Constanța a constatat nereguli majore în documentele depuse pentru obținerea finanțării europene. Informațiile au fost confirmate în ordonanța DNA transmisă către jurnaliștii Info Sud-Est, care au relatat că proiectul, estimat inițial la circa 10 milioane de euro, ajunsese în doar un an la aproape 50 de milioane de euro, pe fondul schimbării terenurilor și al unor posibile interese imobiliare locale.

„Prin decizia R.002262/2025 din data de 06.11.2025 a Procurorului European Delegat s-a dispus evocarea cazului ce face obiectul dosarului rubricat. (…) Dispun transmiterea dosarului penal nr. 155/9/P/2023 (…) Parchetului European, în vederea efectuării urmăririi penale”, se arată în ordonanța procurorilor DNA Constanța consultată de ISE.
Acest transfer marchează preluarea oficială a cazului de către EPPO.
Documentație depusă fără avize interne și cu date neconforme
DNA mai arată în același document că Portul Constanța a depus cererea de finanțare din bani europeni fără aprobările obligatorii.
„Portul Constanța a depus cererea de finanțare (…) înainte ca studiul de fezabilitate să fie supus avizării de specialitate în Comisia Tehnico-Economică sau în Consiliul de Administrație al CN APMC”, se arată în ordonanță.
În plus, cererea depusă la Bruxelles ar conține informații neadevărate.
„Cererea de finanțare conține date inexacte (…) terenurile supuse exproprierii au fost încadrate la ‘curți construcții’, deși în realitate se află într-o zonă cu valoare estimată mai mică.”
De asemenea, procurorii notează că certificatele de urbanism esențiale pentru proiect „conțin erori materiale care nu au fost lămurite până la depunerea cererii.”
Rizea și Vișan, cei care au semnat documentația depusă la UE
Potrivit documentelor analizate de Info Sud-Est, cererea de finanțare a fost asumată din partea Portului de Cristina Rizea, șefa departamentului Comunitate portuară, și de George Vișan, director comercial și inculpat în dosarul DNA privind șpăgile din Portul Constanța.
Jurnaliștii au arătat că Rizea știa că certificatul de urbanism conține informații neconforme, însă cu toate acestea și-a asumat depunerea cererii de finanțare de 20 de milioane de euro.
Ulterior, întrebată cine a semnat efectiv documentele, Rizea nu a indicat persoanele, ci a răspuns doar instituțional, iar atunci când i s-a cerut clarificarea asumării împreună cu Vișan, a negat, într-un răspuns transmis sursa citată.
Contactat, George Vișan a transmis reporterilor: „Să vă adresați Biroului de relații cu publicul al companiei.”
CN APMC recunoaște erorile în certificat, dar dă vina pe Primăria Agigea
Într-un răspuns oficial transmis Info Sud-Est și G4Media, semnat de Cristina Rizea, CN APMC confirmă că știa despre problemele din certificatul de urbanism.
„Compania avea cunoștință de erorile materiale și a solicitat Primăriei Agigea transmiterea unui nou certificat, cu informațiile corectate și cu prelungirea valabilității”
Însă același răspuns afirmă că Primăria Agigea „a prelungit valabilitatea, dar nu a îndreptat erorile.”
Proiectantul contrazice Portul. „Primăria nu a răspuns deloc”
„Din informațiile pe care le deținem, Autoritatea Contractantă a luat legătura cu Instituția emitentă (Primăria Agigea) (…) însă nu au primit niciun răspuns oficial”, a spus firma proiectantă Aduro.
Aduro confirmă și că certificatul de urbanism conține erori privind regimul economic al terenului: „Terenul figurează ca ‘arabil’, nu ‘curți construcții’.”
Certificatul semnat de primarul Cristian Cîrjaliu: teren declarat expropriat, deși nu era
Certificatul de urbanism esențial pentru proiect a fost emis de Primăria Agigea și semnat de primarul Cristian Maricel Cîrjaliu.
Documentul conține informații false, după cum au arătat jurnaliștii și au confirmat procurorii:
- menționează că terenul este deja expropriat – lucru fals
- indică o categorie de folosință diferită („curți construcții”) față de cea reală („arabil”) din Cadastru
- aceste date au stat la baza tuturor avizelor, studiilor și estimărilor de cost
Cristian Cîrjaliu, contactat de reporterii Info Sud-Est și G4Media, i-a blocat pe telefon.
Costurile proiectului: de la 10 milioane la aproape 50
Documentele obținute de jurnaliști arată că proiectul parcării de TIR-uri, prevăzut în Master Plan pentru finalizare în 2017, a ajuns în 2024 la:
- aproape 50 milioane euro,
- din care jumătate urma să fie suportată de statul român.
Creșterea de cinci ori a bugetului ar fi legată, potrivit informațiilor confirmate de procurori, de schimbarea terenurilor și de introducerea unor suprafețe aflate în vizorul unor grupări imobiliare influente din zona Constanța.
Portul: „Nu putem oferi alte informații, există o anchetă DNA”
Într-un răspuns final transmis jurnaliștilor, CN APMC a precizat: „Nu putem furniza alte informații referitoare la proiect (…) acesta fiind subiectul unei anchete în derulare la Direcția Națională Anticorupție.”






















































