Pagina cititorului

Apariţia colecţiei „O sută de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, lansată de cotidianul „Adevărul“, a fost începutul unui demers de suflet pentru Silviu Preda din Ploieşti.

„Sunt pasionat de citit"

„Am fost mereu pasionat de citit, dar timpul a făcut să pierd unele dintre lecturile pe care consider că trebuie să le bifezi în mod obligatoriu în viaţă. Aşa că, demersul ziarului meu preferat a devenit un obicei săptămânal pentru mine şi, pentru că le-am avut aproape, am găsit şi timpul necesar pentru a le lectura", spune Silviu Preda.

Şi colecţiile apărute ulterior, dedicate muzeelor şi pictorilor, şi-au găsit loc în biblioteca ploieşteanului. „Am puţin talent la pictură, aşa că albumele s-au transformat într-un obiect de studiu pasionat. Am învăţat foarte multe despre tehnici, am văzut reproduceri incredibil de detaliate după picturi celebre şi, nu în ultimul rând, am aflat amănunte interesante despre viaţa pictorilor şi istoria muzeelor", mai spune Silviu Preda.

Ploieşteanul aşteaptă cu interes noile colecţii ale ziarului, care, spune el, cu siguranţa vor fi în continuare pe gustul său.

Labirintul corupţiei

O greşeală pe care cred că o facem destul de des constă în a avea impresia că doar „la noi" se poate întâmpla aşa ceva, că doar „ţara asta se duce de râpă". Într-adevăr, România nu se găseşte într-un decor idilic, ceea ce trăim nu este o viaţa de-a pururi dulce în roza Românie. Însă, dacă asta ne consolează în vreun fel, relativ recent, Hans-Ludwig Zachert, şeful Biroului Federal de investigaţii din Germania, a comparat corupţia cu rugina care apare mai întâi ca o pată mică, mai apoi întinzându-se şi îmbrăcând totul. Mai mult decât atât, el se referă clar la situaţia Germaniei spunând că  „oricât se bat guvernanţii cu pumnii-n piept, corupţia în sectorul public nu se rezumă doar la câteva oi negre, ci este un fenomen de zi cu zi în Germania" şi susţinâd că şi acolo, numărul cazurilor descoperite atinge multe zerouri.

Mereu căutăm o cale de ieşire din acest labirint al intereselor personale, manifestate mai mult decât egoist, dar întotdeauna ne gândim la ceea ce ar putea face alţii, excluzându-ne pe noi din „plan". Cred că cel mai cinstit ar fi să recunoaştem cu toţii că ne este greu să renunţăm la anumite favoruri, că este, în mod evident, mai simplu să lăsăm societatea să se învarta în ritmul deja stabilit; melodia o ştim bine. Recunoaşterea ar fi primul pas spre admiterea existenţei greşelilor făcute de noi toţi la un moment dat; ar însemna un strop de responsabilitate socială şi conştientizarea pericolului care ne paşte. Şi ar trebui să ne gândim că este probabil să existe cândva un moment şi o melodie pe ritmul căreia nu vom mai avea energia necesară să „dansăm". DJ-ul va fi amestecat prea multe bătăi pe minut. ;

Erminia Polano