O nouă surpare pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Crater uriaș apărut pe un tronson de 90 de milioane de euro. Reacţia Ministerului Transportului
0O nouă surpare a apărut pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, pe un tronson care a costat aproximativ 90 de milioane de euro.

Pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, s-a produs o nouă surpare de teren. Traficul se desfășoară cu restricții.
În zona kilometrului 66, asfaltul a cedat, prima bandă a fost distrusă, iar ruptura a ajuns până aproape de mijlocul benzii a doua.
Problemele nu sunt doar pe carosabil. Pe mai bine de 50 de metri, taluzul a luat-o la vale, împreună cu parapetele de protecție.
Lotul afectat a fost inaugurat în 2018. În aceeași zonă au mai fost surpări și degradări în 2023, 2024 și la începutul acestui an.
A10 face legătura dintre Autostrada A1 si Autostrada A3, pe traseul Sebeș – Turda, și are o lungime de 70 de kilometri.
În acest context, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a cerut Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere un raport detaliat privind cauzele tehnice ale degradărilor și un plan de măsuri pentru remedierea definitivă a zonei.
Potrivit postării sale de pe Facebook, acesta a solicitat, de asemenea, clarificări privind recepția finală a lucrărilor din 2023, în condițiile în care problemele au continuat să apară constant după darea în trafic a autostrăzii.
„Am solicitat astăzi (luni – n.r.) CNAIR un raport detaliat privind situația apărută pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, unde degradările repetate ale carosabilului au generat o nouă surpare. Se impun clarificări urgente. Raportul solicitat trebuie să prezinte cauzele tehnice ale degradărilor, riscurile identificate pentru siguranța circulației, măsurile întreprinse până în prezent și soluțiile propuse pentru remedierea definitivă a acestui punct nevralgic. Totodată, am cerut explicații privind motivele pentru care a fost efectuată recepția finală a lucrărilor în 2023, în condițiile în care în această zonă au fost înregistrate probleme recurente încă de la darea în trafic a autostrăzii”, spune Cosma.























































