"Nu mi-am amorţit porcul. Normele europene? Nu cunosc!"

De-a lungul istoriei, indiferent de greutăţile vremurilor, românii creştini şi-au depănat viaţa cu răbdare, între două repere: Crăciunul şi Paştele. Anul acesta, la sărbătorile

De-a lungul istoriei, indiferent de greutăţile vremurilor, românii creştini şi-au depănat viaţa cu răbdare, între două repere: Crăciunul şi Paştele.

Anul acesta, la sărbătorile de iarnă, ei vor trebui să împace tradiţia strămoşească cu obligaţiile asumate în faţa Uniunii Europene, iar în acest context, Ignatul este un examen greu de luat pentru autorităţi.

Anul acesta, la Cobadin, porcul a fost sacrificat "tradiţional": până în Ignat şi fără popă. La fel s-a întâmplat şi în majoritatea localităţilor rurale din Dobrogea, unde porcul se creşte, se taie şi se consumă după obiceiuri. Nu mai este aşteptat Ignatul, nu mai este chemat preotul la "pomană", nu este anunţat veterinarul pentru "amorţirea" animalului înainte de sacrificiu. Regulile europene au rămas pentru calendarele de perete ale instituţiilor integrării europene.

Îl întrebăm pe primarul Corneanu, de la Cobadin, de cazanele pentru ţuică ale comunei. "Poate, dacă vom căuta mult, găsim, dar eu nu cunosc", zice el. "Şi înainte erau puţine cazane, dar acuma oamenilor le e frică. Au auzit că e greu cu ţuica asta, că nu mai au voie să o ducă nici până la gard, să o dea, să o vândă fără aprobare. N-au bani şi nu vor să plătească amenzi". Nu mai întrebăm cum pot fi aflate cazanele. Evident, cu turnătoriile vecinilor sau cu roşeaţa din obraz! În plus, oamenii spun că nu prea mai duc nici lapte sau brânză la oraş, la Constanţa.

"Eu, de exemplu, mai vindeam anii trecuţi, că sunt armân şi am oi. Dacă n-aveai loc la tarabă, vindeai şi pe trotuar, că lumea tot cumpără, românu' nu-i pretenţios, iar noi dădeam mai ieftin. Acuma mi-e frică! Cu normele astea europene, am auzit la televizor că nu mai avem voie să vindem brânza aşa, şi nici laptele turnat în sticle de plastic. Cică plasticele astea ar fi de unică folosinţă şi au viruşi!", ne-a declarat un bătrân firoscos, care s-a recomandat Mihai Paşa.

La Cobadin, ca şi în alte comune, caii sunt snopiţi în întreceri, porcii şi celelalte animale sunt în continuare transportate cu căruţa sau sufocate în maşini strâmte şi murdare, sunt îngrămădite în bordeie murdare din lut cu pretenţii de "coteţ" şi sunt hrănite, deseori, cu apă, paie şi bătaie. Toate, "din sărăcie". Se speră că atunci când sărăcia va dispărea din România, se va naşte şi acea generaţie de animale "în bunăstare" despre care amintesc documentele europene.

Cu râtul către răsărit

O uliţă mocirloasă desparte cartierul "bătrânesc" de "cartierul nou" al comunei Cobadin. De-a curmezişul, la mică distanţă de noroaiele din strada Bibiloiu, sunt ruinele mucede ale fostului CAP. Doar ce s-a crăpat de dimineaţă, e încă semiîntuneric şi sticleşte un ger cumplit în aburii respiraţiilor. Trei oameni stau în stradă, în jurul cadavrului plin de sânge: Ilie Ciocănaru, Anghel Muşan şi Sandu Cornu. Nea Ilie are mâna stângă vârâtă până la cot în grumazul gros al porcului, în tăietura oblică şi lărgită, iar în dreapta are un cuţit - tocmai a înjunghiat colosul de 100 de kile cu o lovitură adâncă, exersată în ani.

Nea Ilie caută, şi caută, şi îşi trage afară mâna roşie. "Cald a fost, săracul!", constată el, parcă mirat că de la căldura acelui corp mare nu s-a încălzit şi pământul, măcar până în satul vecin, în Ciocârlia. Cetluit cu sârmă, porcul fusese aşezat cu râtul spre răsărit, aşa cum este tradiţia, dar în zbaterile sale, animalul s-a răsucit spre final, în direcţia "cartierului ţigănesc".

Câţiva copii murdari vin acum dinspre casele rromilor, se aliniază la distanţă şi privesc: le curg mucii din nas, iar nările subţiri freamătă în aşteptarea mirosului cunoscut, de carne friptă. Bătrâna, ţaţa Mariţa, care se învârte prin curte, iese acum cu o farfurie învârfuită de pastramă. "Luaţi, maică, şi mâncaţi, e carne de ţap. Anghele, ia vezi, tu, de curcile alea, unde s-a dus? Eu, maică, am avut un ţap, îl chema Gigel. Era blând, săracul, dar l-au întărâtat dracii ăştia de copii, pe stradă. A început într-o zi să dea cu coarnele, să împungă. Pe mine m-a dărâmat de două ori!

L-am tăiat", explică ea, simplu şi firesc, cu aerul cu care un general rus ar explica o victorie în Afganistan. Bărbaţii s-au apucat acum să pună câteva braţe de paie în jurul animalului, dar nu le aprind deocamdată. Nea Ilie aduce repede, din marchiză, un furtun de arzător legat la o butelie - aruncătorul de flăcări al ţăranului dobrogean modern, folosit în încleştările cu porcii. "Să pârlim oleacă", anunţă nea Ilie următoarea "etapă tehnologică".

Aprinde arzătorul şi-l plimbă peste părul aspru al animalului. Firele se volatilizează cu mii de mici pocnituri, şi un tremur slab perceptibil parcă urneşte din loc corpul animalului. "Încă mai trăia, domn'le? Ilie, să ştii că porcul ăsta mai trăia!", se miră sec Sandu, care, la câţiva paşi de altarul de sacrificiu, mătură sângele cu câteva nuiele. Stă oleacă nemişcat şi sare cu gura: "Încet, bre, cu flacăra aia, că-i plezneşte tot şoriciu'!".

Este ziuă deja, şi pe la casele din vecinătate apar primele semne de viaţă: un adolescent aleargă cu o copaie prin curte, o femeie cu o landră de copii după ea iese pe poarta şchioapă. Nea Anghel înfige un snop de paie în râtul porcului şi dă foc: "Să fii rumen în gură", mormăie el.

"Un porc mai puţin în statistici"

Bărbatul care vine agale pe uliţa noroioasă, trăgând doi cai de dârlogi, ne dă bineţe şi trece mai departe. E vânăt şi slab, cu ceafa albastră. "Hai dracu', iar iese ăştia la <> ", exclamă careva admirativ. Întreb ce este aceea "coşie" şi mi se explică: uneori, ies rromii cu caii la întrecere, pe deşelatele, iar întrecerile astea se cheamă "coşii" şi sunt sprijinite cu pariuri în bani mulţi. Lui nea Sandu îi sticlesc ochii sub căciulă, ca la un lup sur. "Să vă zic una reală, cu un bulibaşă. Mergea Ceauşescu într-o zi şi dă de o caravană de ţigani, era pe vremea când dăduse el orden ca toţi nomazii să se aşeze, să nu mai umble iei cu căruţele prin ţară
c-aşa vrea ei.

Aş, ce se respecta în România? Cheamă el pe bulibaşa şi îi zice: <> .

Stă bulibaşa, se gândeşte puţin şi-i zice: <

Hă, hă, hă!>> ", râd cei trei, în timp ce răzuie cu cuţitele şoriciul porcului şi spală cu apă fiartă. Într-un târziu, unul retează capul porcului şi îl bate puţin de trunchi, să scurgă sângele. "Un porc mai puţin în statistici", zice el. O găină ciuguleşte nepăsătoare prin apropiere: deocamdată, ea rămâne "în statistici".

"Nu chemăm popă! Îl tămâiem noi!"

Întreb dacă a fost chemat veterinarul pentru asomarea - amorţirea animalului. "Eo-l tai după tradiţie, mie nu-mi intră nimeni în curte ca să mă-nveţe să-mi tai porcul. Şi-apoi, cum târăsc eu ditamai porcu' din coteţul lui unde-l amorţeşte până în stradă? Ca să faci complet un porc, îţi treb'e cinci ore, eu muncesc orele astea!", zice nea Sandu, zădărât brusc.

Omul a luat doi pumni de sare şi freacă rotund spinarea porcului ("îi dă alt gust după arzător, nene"). "Da' preotul? Preot nu aduceţi?", insist eu. Careva îmi spune că nu, că nu-i rost pentru asta. "E diferenţă, domn'le, între biserică şi popă, noi facem ce zice popii, nu ce face ei! Popă adevărat mai avem pe la Viişoara, da' noi nu-l chemăm, că ce rost are? Porcul îl tămâiem noi după ce îl spălăm cumsecade şi asta este pomana!".
"Nene, stomacul formează coştiinţa"

La Poliţia din Cobadin este pustiu. Ciocănim în uşa cu vizor, ne răspunde vântul să ne-ntrebe ce dorim. Gerul s-a mai înmuiat, dar bate un vânt de gheaţă pe uliţa principală. Strada asta a fost construită de nemţi şi mai e folosită şi acum: nemţi nu mai sunt în comună încă din anii '40, dar românii din Cobadin îi pomenesc şi astăzi. "Nene, stomacul formează coştiinţa: nemţii au înţeles primii asta! Fără drumuri, cum îţi aduci pentru stomac?", spun cobadinenii.

"Tăierea porcului nu mai are nimic cu religia. Era, într-adevăr, înainte, obiceiul de a chema preotul: odinioară, când era dascălul Florea, umblai prin sat şi strângeai trei genţi de carne. Azi, lumea taie porc, dar nu pentru sărbătoarea religioasă. Azi, de exemplu, nu e Ignatul, e post, dar se sacrifică mulţi porci. Noi, preoţii, ieşim să anunţăm Crăciunul", ne spune preotul Cocoş, din localitate. "Eu când tai porcul, îl tămâiez şi dau la toţi să mănânce din el!", ne spune viceprimarul Gh. Balea.

La Circumscripţia veterinară din localitate, ca şi în alţi ani, au început să apară ţăranii, cu carnea de porc adusă la "verificare". "Au venit până la prânz din vreo şapte gospodării şi nu avem nicio problemă. Eu sunt de mulţi ani în Cobadin, dar n-am găsit niciodată trichinela la porci! Îi cresc curat oamenii!", ne spune medicul Cornel Nastea. În biroul lui încap zece oameni în picioare: e mic şi încălzit. În cămăruţa de alături, unde se verifică muşchiuleţul de porc, este bocnă de frig.

Un bătrânel, asistentul doctorului, dârdâie în şubă deasupra unui microscop şi, din când în când, aşază probe de carne pe o lamelă. Doctorul ia lamela şi o prezintă "calculatorului" din colţul camerei, care-i va oferi rezultatul pe ecran.

Deasupra tuturor, un afiş scris de mână anunţă preţul expertizei: 10 lei.
În holul îngust, vreo trei-patru ţărani aşteaptă la coadă, să intre la "frigider". "Nu mi-am amorţit porcul, de unde să ştim? Normele europene? Nu cunosc!", ne zic vreo doi, cam repezit. Acum, străzile din comună sunt pustii, înecate sub o lapoviţă aproape lichidă.

La Cobadin nu este astăzi târg de porci, iar în judeţul Constanţa, majoritatea târgurilor de animale (unul apropiat ar fi cel din comuna General Scărişoreanu) au fost închise din cauza nerespectării unor minime cerinţe de igienă. Un târg ar fi animat străzile făcute, odinioară, de germani, în comuna dobrogeană Cobadin. Aşa, toată suflarea stă prin case, aşteptând, probabil, noua generaţie de purcei europeni - cea care, de la anul, va muri fericită şi amorţită pentru "stomacul" şi "coştiinţa" României.

O informare totală cu privire la impunerile UE nu va putea fi dusă la capăt decât după mult timp
Radu Roatiş,
preşedinte ANSVSA

"Glonţul captiv", încă o raritate

Asomarea cu glonţ captiv (silenţioasă) este metoda recomandată de Colegiul Medicilor Veterinari, pentru a-i instala porcului o stare de "insensibilitate imediată". Pentru ca modul de a-l aduce în stare de inconştienţă să fie cât mai bine înţeles, CMV a scos şi un ghid pentru veterinarii care vor fi solicitaţi de gospodari să le treacă în nefiinţă pe animale.

"În cazul porcinelor, pistolul va fi poziţionat într-un punct situat la aproximativ doi centimetri deasupra nivelului ochilor, pe mijloc, cu vârful ţevii orientat spre coadă", se indică în ghidul menţionat. Operatorul care efectuează tragerea trebuie să cunoască foarte bine semnele distinctive ale unei asomări eficiente. "Animalul se prăbuşeşte, absenţa respiraţiei ritmice, pupile dilatate, fixe, absenţa reflexului corneean - se poate atinge corneea animalului fără ca acesta să clipească, mandibulă relaxată, limbă care atârnă", sunt reperele date de ghid care îl pot convinge pe veterinar că operaţiunea a avut succes deplin.

Dar, în caz de lipsă a acestor semne, el va trebui să repete încercarea imediat. Deşi procurarea unui număr suficient de pistoale este dificilă, regulile din ghid spun că pentru o asomare ca la carte sunt necesare nu unul, ci două pistoale, pentru a exista şi o rezervă în cazul în care se dă greş la prima încercare.

În plus, persoana care face asomarea trebuie neapărat să fi fost instruită printr-un curs de sacrificare a animalelor, dar să şi deţină permis de portarmă eliberat de poliţie, care să-i dea dreptul de a deţine pistol cu glonţ captiv.

Aşa stând lucrurile îi dăm dreptate lui Radu Roatiş, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ANSVSA, instituţia publică responsabilă cu normele UE de sacrificare şi comercializare a porcinelor. Roatiş a declarat că "implementarea unor norme UE nu poate avea loc de la o zi la alta.... O informare totală cu privire la impunerile UE nu va putea fi dusă la capăt decât după mult timp".