Video Noua autostrada cu tuneluri stârnește controverse. De ce sunt românii nemulțumiți de lucrări VIDEO

0
Publicat:

Mobilizarea constructorilor pe șantierul „Autostrăzii cu tuneluri”, sectorul rămas nefinalizat din Autostrada Lugoj - Deva, a stârnit nemulțumiri, iar termenul estimat de finalizare a lucrărilor, anul 2026, este privit cu îndoială.

Autostrada cu tuneluri, la Holdea. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Autostrada cu tuneluri, la Holdea. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Autostrada cu tuneluri” din vestul României, tronsonul de 9,13 kilometri rămas nefinalizat din Autostrada A1 Deva - Lugoj, va trebui finalizată până la sfârșitul anului 2026. Mobilizarea constructorilor pe sectorul Holdea - Margina a stârnit însă nemulțumiri.

Unii localnici din satele de la limita județelor Hunedoara și Timiș, traversate de viitoarea autostradă, aflată în șantier, s-au plâns de faptul că utilajele ridică nori de praf peste zona din jurul șantierului (video).

Totuși, cea mai mare parte a traseului străbate o zonă împădurită, de la marginea satelor Holdea, Nemeșești, Coșteiu și Margina.

Șoferii se plâng de aglomerația de pe șoseaua Deva - Lugoj

Șoferii care circulă pe Șoseaua Deva - Lugoj (DN 68), pe tronsonul Holdea - Margina, adiacent șantierului autostrăzii cu tuneluri, au, la rândul lor, motive de nemulțumire.

Unii s-au plâns că mobilizarea de pe șantierul deschis în urmă cu un an nu este la nivelul așteptat, cu atât mai mult cu cât în fiecare vară, drumul național care „dublează” porțiunea viitoarei autostrăzi devine extrem de aglomerat.

Aceștia au arătat că, în anumite zile și mai ales când au loc accidente rutiere, au traversat cei 14 kilometri dintre nodul rutier Holdea și Margina în circa două ore, în care au circulat bară la bară pe drumul național.

Alți șoferi au încercat să găsească explicații pentru formarea coloanelor de mașini de pe șoseaua Deva - Lugoj.

„Câteva cauze: încetinirea nefirească la trecerea căii ferate. Apoi, sunt unii care dorm la primul giratoriu de la Holdea și aglomerează astfel ieșirea de pe autostradă, întârziind intrarea firească în giratoriu, unde odată intrați au prioritate! Mulți măresc viteza, pentru a depăși mașinile pe ultimii kilometri de autostradă, dar aglomerează astfel ieșirea prin nodul rutier. Este ca atunci când plouă mult și canalizarea se umple. Lipsesc echipajele de poliție care sa gestioneze blocajele și sursa acestora.Apoi apar tot felul de defecțiuni și accidente, din cauza unor șoferi nepregătiți”, arată un șofer, pe pagina de Facebook „Info Trafic jud. Timiș”.

Asociația Pro Infrastructură: „cel mai optimist scenariu: la sfârșit de 2027”

Asociația Pro Infrastructură a arătat, recent, că nu sunt șanse ca tronsonul de 9,13 kilometri să fie finalizat în 2026, termenul stabilit la semnarea contractului din 2022,

„Margina - Holdea, la sfârșit de 2027, în cel mai optimist scenariu. Așa cum vă tot explicăm de doi ani, în ciuda promisiunilor fanteziste ale politicienilor, nu este nicio șansă ca Autostrada A1 dintre Holdea și Margina să fie gata complet în actualul termen, 2026”, notau reprezentanții asociației care monitorizează proiectele de infrastructură în transporturi din România.

Printre cauzele enumerate de Asociația Pro Infrastructură sunt faptul că termenul de finalizare a proiectării, noiembrie 2023, a fost cu mult depășit. De asmenea, antreprenorul și-a mobilizat angajații și utilajele pe alte șantiere din România, ca A7 Buzău-Focșani și centura Timișoara Sud (video - DRDP Timișoara).

Și, de asemenea, mai sunt necesare exproprieri suplimentare, defrișări și emiterea autorizației de construire, pe secțiunea pe care vor fi construite tunelurile de 2,13 kilometri.

„Nu există presiune contractuală pe UMB pentru finalizare în 2026. Termenul de execuție este 34 de luni, deadline care va începe să curgă din momentul emiterii autorizației de construire pe cei 2,13 kilometri de tuneluri. Stăm după... stat. Sperăm să iasă Autorizația de construcție în câteva luni, procedurile de expropriere și scoatere din circuitul forestier (plus defrișări) fiind foarte anevoioase. Antreprenorul nu poate accelera în stilu-i caracteristic, așa cum o face la câmpie. Procedeul tehnologic pe tunel (NATM) este foarte complex și nu poate fi grăbit. UMB are de făcut peste patru kilometri de galerie simplă și deocamdată nici nu se poate apuca de portaluri ca să intre-n deal”, arăta, recent, Asociația Pro Infrastructura, pe pagina sa de Facebook.

Lucrări pe șantierul Autostrăzii cu tuneluri

Primele lucrări pe traseul autostrăzii cu tuneluri - numită astfel pentru că pe traseul ei vor fi construite două tuneluri lungi de peste doi kilometri, au început în vara anului 2022.

De atunci, au avut loc lucrări de defrișare a pădurii de pe traseu, de decopertare și pregătire a construcțiilor, au fost amenajate drumuri tehnologice, s-au făcut foraje pentru unele structuri mari ale autostrăzii, însă forarea tunelurilor va începe în lunile următoare.

Constructorii au termen de finalizare al celor 9,13 kilometri ai autostrăzii din vestul României anul 2026. Cea mai dificilă parte a investițiilor vizează construcția ecoductelor.

„Obiectivul proiectului este reprezentat de construirea a construirea a 9,13 km de autostradă, două tuneluri, două pasaje, trei viaducte și un centru de întreținere și coordonare. Valoarea totală a proiectului este de 2.205.014.636 lei, din care valoarea fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență este 909.885.900 lei, contribuția publică națională este de 943.079.870 lei, iar TVA aferent reprezintă 352.048.866 lei”, informa Ministerul Transporturilor.

Lucrările pe acest tronson, singurul rămas nefinalizat din Autostrada A1 Lugoj - Deva (100 de kilometri) au fost suspendate din 2017, iar statul român a trebuit să reia licitația pentru proiectarea și construcția sa.

În 2022, contractul de proiectare și lucrări la autostrada cu tuneluri, câștigat de o asociere de firme condusă de UMB, a fost semnat, iar finalizarea lucrărilor este estimată pentru anul 2026.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite