Noapte albă în muzee

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această noapte, aproximativ 20 de muzee din centrul şi sudul ţării vor fi deschise, cu ocazia celei de-a V-a ediţii a evenimentului Noaptea Muzeelor, în cadrul căruia intrarea este liberă.

În Constanţa vor fi deschise Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Marină, ambele între orele 21.00 şi 3.00, în timp ce Muzeul de Artă îşi va aştepta vizitatorii în intervalul orar 12.00 - 21.00, din motive de securitate.

În Dolj, vor fi deschise Secţia de Istorie-Arheologie şi cea de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei, precum şi Muzeul de Artă din Calafat.

Muzeul de Istorie „Alexandru Ştefulescu“ şi Muzeul de Artă din Târgu-Jiu vor fi deschise între orele 18.00 şi 24.00, participând în premieră la eveniment. Şi Muzeul Regiunii Porţile de Fier din Drobeta-Turnu Severin va fi deschis, la fel ca şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, care îşi aşteaptă oaspeţii între orele 20.00 şi 2.00.

În Braşov, sunt deschise, între orele 18.00 şi 24.00, Muzeul de Artă, Muzeul Judeţean de Istorie şi Muzeul „Casa Mureşenilor“, iar în Sibiu pot fi vizitate Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală şi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.

Alte instituţii deschise sunt: Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, Muzeul de Istorie-Sighişoara, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni-Sfântu Gheorghe, Muzeul Judeţean Teohari Antonescu-Giurgiu, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Naţional al Petrolului, Ploieşti, Muzeul de Artă Ion Ionescu-Quintus, Ploieşti, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii-Ploieşti, Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul Viticulturii, Pomiculturii de la Goleşti, Muzeul Judeţean de Istorie, Muzeul de Artă Casa Simian şi Muzeul Satului Vâlcean. (Au colaborat redacţiile „Adevărul de Seară“)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite