Nicuşor Dan va solicita la Ankara continuarea sprijinului NATO pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea Flancului Estic

0
0
Publicat:

Preşedintele României, Nicuşor Dan, care participă, miercuri, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai NATO, care are loc la Ankara, în Turcia, va solicita continuarea sprijinului Aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea descurajării şi apărării în mod unitar pe Flancul Estic. 

Șefii de stat și de guverne la summitul NATO
Șefii de stat și de guverne la summitul NATO de la Ankara FOTO: X

Administraţia Prezidenţială informează că acesta este al doilea Summit organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de Aliat, astfel că evenimentul are şi o dimensiune simbolică pentru ţara noastră.

Potrivit sursei citate, Programul Summitului cuprinde o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum şi o serie de evenimente conexe, inclusiv cu participarea partenerilor NATO, scrie News.

Vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaraţia Summitului.

"Liderii Alianţei se reunesc la Ankara într-un climat de securitate care continuă să se degradeze ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a evoluţiilor din Orientul Mijlociu. În acest context, Aliaţii vor pune accentul pe menţinerea unităţii transatlantice şi pe reconfirmarea priorităţii acordate apărării colective", transmit oficialii Administraţiei Prezidenţiale.

Aceeaşi sursă menţionează că principalele teme care se vor regăsi pe agenda Alianţei la Summit sunt: îndeplinirea angajamentelor privind creşterea bugetului pentru apărare şi asumarea unor responsabilităţi crescute ale Aliaţilor europeni, continuarea sprijinului acordat Ucrainei şi efortul de consolidare operaţională şi industrială a Alianţei, ca efect cumulat al dezvoltării companiilor, producţiei şi inovării tehnologice.

  "În cadrul Summitului, Preşedintele Nicuşor Dan va reconfirma statutul ţării noastre de Aliat de încredere, care contribuie semnificativ la securitatea euroatlantică, evidenţiind contribuţiile naţionale pe toate domeniile de interes de pe agenda reuniunii. De asemenea, Preşedintele României va accentua importanţa continuării sprijinului Aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea posturii de descurajare şi apărare în mod unitar pe Flancul Estic. Nu în ultimul rând, Preşedintele Nicuşor Dan va atrage atenţia asupra consecinţelor pe care acţiunile Rusiei le au la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent, în acest context, pe necesitatea consolidării apărării aeriene şi maritime", mai arată aceeaşi sursă.

În marja participării la Summit, Preşedintele României va avea şi o serie de întâlniri bilaterale.  

Miercuri, partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, va participa la evenimentele organizate de Prima Doamnă a Republicii Turcia, Emine Erdoğan, la Palatul Prezidenţial Çankaya Köşkü.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite