Nicolăescu: „Nu vom mai exporta medicamente oncologice până la sfârşitul anului 2013”. Specialiştii salută măsura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolăescu interzice exportul paralel al medicamentelor oncologice
Nicolăescu interzice exportul paralel al medicamentelor oncologice

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va semna astăzi un ordin prin care limitează exporturile paralele de citostatice din România spre alte ţări din Europa până la sfârşitul anului. Măsura vine în sprijinul pacienţilor care au nevoie de medicamente oncologice, susţine acesta.

„S-a dovedit că Melissa Farm SRL, o farmacie din Ploieşti, a livrat prin depozitul aflat în spatele ei în ţările europene prin export paralel medicamente oncologice. Astăzi semnez un ordin de ministru prin care până la sfârşitul anului 2013 voi interzice exporturile paralele de medicamente oncologice. În plus, vom monitoriza zilnic consumul de medicamente oncologice la nivelul spitalelor”, a explicat ministrul Sănănăţii.

În acelaşi context, demnitarul a arătat că, dacă n-ar fi fost exportate citostatice, acestea ar fi asigurat necesarul până în august 2013. De asemenea, Nicolăescu a spus că toate medicamentele oncologice cu preţul cel mai mic trebuie să existe în România în proporţie de cel puţin 50%.

În urma investigaţiilor realizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) s-a dovedit că Melisa Farm SRL din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm aceste produse, a livrat prin export paralel, aceste medicamente. 

Practic, farmacia a dat comanda la Unifarm, după care a livrat aceste medicamente către propriul depozit, care le-a scos din România, arată MS.

"Abia în luna martie, am fost informaţi de către ANMDM că această farmacie, prin depozitul aflat în spatele său, exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia", a explicat ministrul.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, începând din octombrie 2012 şi până în ianuarie 2013, au fost livrate de către Unifarm trei medicamente oncologice, Alkeran, Leukeran şi Purinethol, esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse.

"La acel moment, produsele respective nu prezentau o discontinuitate în piaţa din România, fiind disponibile şi la alţi distribuitori. Din cauza faptului că spitalele nu au comandat aceste medicamente esenţiale pentru bolnavii de cancer, şi pentru a preveni expirarea acestora, produsele respective au fost livrate în piaţă, către farmaciile cu circuit deschis", a spus Nicolăescu.

În ceea ce priveşte medicamentul Alkeran, spitalele au comandat, începând cu octombrie 2012, doar 110 cutii, restul de 844 de cutii fiind livrate prin farmacii cu circuit deschis, dintre care 381 de cutii unei singure farmacii - Melisa Farm SRL.

Din medicamentul Purinethol, 206 cutii au fost livrate spitalelor, iar din restul de 2.919 cutiile eliberate prin farmacii cu circuit deschis, 2.300 au fost livrate prin farmacia Melisa Farm SRL Ploieşti.

În privinţa Leukeranm, 220 de cutii au fost comandate şi primite de către spitale, iar din restul de 3.972 de cutii, 2.821 au fost livrate tot la Melisa Farm, a mai precizat MS.

Eugen Nicolăescu a mai anunţat că, la nivelul secretarului de stat Adrian Pană, a fost organizată o activitate de monitorizare zilnică a consumului pe stocurile de medicamente din spitale.

Potrivit Legii sănătăţii (nr. 95/2006), deţinătorul unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru un medicament şi distribuitorii acelui medicament pus efectiv pe piaţă în România asigură, în limitele responsabilităţilor lor, stocuri adecvate şi continue din acel medicament către farmacii şi persoanele autorizate să furnizeze medicamente, astfel încât nevoile pacienţilor din România să fie acoperite. Măsurile pentru implementarea prevederilor prezentului articol trebuie să fie justificate prin protecţia sănătăţii publice şi să fie proporţionale cu obiectivele acestei protecţii, conform regulilor Tratatului Uniunii Europene, în special cele privind libera circulaţie a mărfurilor şi concurenţa.

Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) este de părere că măsura anunţată de Nicolăescu este binevenită.

„Principial, măsura este una în regulă pentru că securizează accesul pacienţilor oncologici la medicamente vitale. Nu ştiu, însă, dacă din punct de vedere al legislaţiei europene, ea poate fi aplicată. Este vorba de libera circulaţie a medicamentelor în interiorul Uniunii Europene”, a declarat pentru adevărul.ro Dan Zaharescu.

Măsura ar putea fi contestată la Consiliul Concurenţei

Pe de altă parte, Cezar Irmia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR), deşi susţine că măsura „este mană cerească pentru pacienţii care suferă de cancer”, nu ştie dacă ea poate fi pusă în practică.

„E posibil să fie contestată la Consiliul Concurenţei. Noi am anunţat încă din 2009 că există riscul ca medicamentele să fie exportate în alte state membre UE, în condiţiile în care la noi este cel mai mic preţ la medicamente din Europa. Totuşi, nimeni nu a avut curajul să facă aşa ceva pentru noi până acum”, a explicat pentru adevarul.ro Cezar Irimia.

În opinia preşedintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), exporturile paralele de medicamente pun în pericol viaţa pacienţilor români.

„Măsura, deşi este de bun augur pentru cetăţenii români, nu va putea să dureze mult. Sunt interese majore nu doar la distribuitorii şi importatorii de medicamente, ci şi la producători, iar ei vor anula această hotărâre. Însă, până atunci, suspendarea exportului de oncologice va creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici români”, a declarat pentru adevarul.ro profesorul Vasile Astărăstoae.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite