Nica: "Miza remanierii mele nu sunt eu, ca persoană, ci ministerul" | adevarul.ro

Nica: "Miza remanierii mele nu sunt eu, ca persoană, ci ministerul"

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Nica: "Miza remanierii mele nu sunt eu, ca persoană, ci ministerul"
Nica: "Miza remanierii mele nu sunt eu, ca persoană, ci ministerul"

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, luni seară, la un post de televiziune, că declaraţia sa potrivit căreia există posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie fraudate a fost făcută pentru a doua oară în cursul săptămânii trecute şi că de fapt miza remanierii sale nu este el, ca persoană, ci ministerul.

Nica susţine că a atras atenţia încă din luna august că în absenţa unor măsuri foarte dure şi foarte serioase care trebuie luate va exista posibilitatea ''confruntării cu lucruri care pot genera orice'' şi a afirmat că informaţiile pe care le deţine şi potrivit cărora sunt ''antamate'' autocare pentru turismul electoral sunt reale, dar că acuzaţiile sale nu au vizat PD-L, ci pe pe cei care au închiriat.

''Când am făcut declaraţia la Craiova a fost după ce aceştia ne-au spus, din nou, că se confruntă cu acest fenomen de închiriere a mijloacelor de transport în comun. Nu am înţeles de ce PD-L a sărit şi a spus că declaraţia îi vizează pe ei. Ca şi cum erau cu musca pe căciulă şi această declaraţie, cumva, şi-au asumat-o. Bineînţeles că această declaraţie nu-i viza pe ei. Îi viza pe toţi cei care au închiriat mijloace de transport în comun cu scopul efectuării votului multiplu'', a afirmat Nica.

Ministrul a adăugat că nu se poate dovedi că un anume partid închiriază mijloace de transport, pentru că acestea sunt închiriate pe fundaţii sau asociaţii sau chiar ''le primesc pe gratis''.

În opinia sa, acţiunile MAI pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale ''pot deranja''.

''Am pregătit aceste alegeri, având experienţa alegerilor pentru Parlamentul European, anihilarea utilizării mijloacelor de transport în comun pentru turism electoral.(...) Vor fi secţii speciale în care vor vota doar turiştii. Vor fi date declaraţii pe proprie răspundere, camere web, ştampile speciale de vot pentru fiecare secţie. Asta a enervat extraordinar. (...) Acest lucru nu s-a mai întâmplat în România. Mă aşteptam ca toată lumea să fie mulţumită şi bucuroasă'', a spus Nica.

Întrebat ce ar putea face ''şeful de campanie al preşedintelui Băsescu'' dacă ar fi ministru de Interne, Nica a spus că ''ar putea să-i trimită pe poliţişti acasă să se odihnească şi să spună că surmenajul în ziua votului poate fi dăunător sănătăţii'.

''Mai pot fi şi alte lucruri. În săptămâna dinaintea alegerilor, când au loc tranzacţiile cu bani, de regulă, acţiunile poliţiei deranjează'', a susţinut Dan Nica, notează Agerpres.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite