Neurolog român acuzat că a încercat să drogheze o femeie, arestat în Florida
0
Un neurolog de origine română din Florida a fost arestat de poliţia americană sub acuzaţia că ar fi pus droguri în băutura unei femei cu care venise la restaurant.
Potrivit poliţiei din localitatea Boca Raton din Florida, un client a declarat că l-a observat pe Mircea Morariu turnând o substanţă albă, în formă pudră, în paharul unei femei în momentul în care aceasta era la toaleta unui restaurant din localitatea din statul american Florida. Totul s-a petrecut în data de 10 septembrie.
Ulterior acest client l-a atenţionat pe managerul localului şi acesta a chemat poliţia. Angajaţii au protejat “corpul delict”, adică paharul cu băutură, până la sosirea poliţiştilor. Femeia, care apucase să guste din băutura cu drog a fost transportata la spital, relatează wptv.com. Nu este în stare gravă, spun sursele medicale.
”Se întâmplă foarte rar să primim o sesizare de genul acesta. Desigur, dacă cineva ne atenţionează, luăm toate precauţiile necesare”, spune managerul restaurantului.
Într-adevăr, managerul restaurantului Uzo, din Boca Raton, a intervenit prompt când un client i-a spus că l-a vazut pe medicul de origine română, Mircea Morariu, cum a vărsat un plic cu o pudră suspectă în paharul femeii cu care venise la local. Asta după ce companioana s-a ridicat de la masă şi s-a dus la toaletă.
”Poate că mulţi ar fi aruncat această băutură. Dar personalul nostru este instruit ca în asemenea situaţii să nu verse băutura, ci să pună paharul deoparte, pentru ca băutura să poată fi testatată”, a mai spus managerul.
Între timp, şi bărbatul se dusese la toaletă. Câand a revenit, angajatii localului l-au reţinut. Şi au avut grijă s-o ţină pe femeie la distanţă de barbatul suspect, până la sosirea poliţiei.
Criminaliştii au găsit o punguţă de plastic cu reziduri de culoare albă aruncată în coşul de gunoi de la toaleta pentru persoane de sex masculin. Testele au arătat că aceasta conţinea calmante puternice, care în combinaţie cu alcoolul pot da o stare de somnolenţă sau chiar pierderea conştienţei.
”Punem pe Facebook informaţii despre asemenea cazuri pentru a-i avertiza pe oameni. Trebuie să-şi ia toate precauţiile, să aibă grijă ce se întâmplă cu paharul de băutură la evenimente sociale”, a spus o poliţistă.
Dacă vă ridicaţi de la masă, lăsaţi paharul sub supravegherea unui prieten, este cel mai bun sfat pe care il putem da - spun politistii.
Totuşi, în cazul de faţă - spun autorităţile - medicul român şi femeia pe care a încercat s-o drogheze nu erau cunoştinţe întâmplătoare. Se ştiau de 20 de ani şi veniseră la local pentru a discuta, cumea, despre logodnă.
Doctorul Mircea Morariu lucrează la centrul medical neurologic, Florida, şi nu a vrut să facă niciun comentariu. Responsabilii de la clinică au anunţat că vor face o anchetă internă înainte să decidă dacă îi suspendă sau nu licenţa.























































