Necazurile studenţilor tunisieni din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma revoluţiei din ţara de baştină, tinerii tunisieni care învaţă la Universitatea din Cluj nu mai au bani de studii. Prevederi legale din ţara noastră îi obligă să prezinte dovada plăţii integrale a taxelor şcolare pentru a li se prelungi permisul de şedere.

Cum banii de acasă au încetat să mai vină, tunisienii se tem că, dacă nu vor primi o derogare din partea statului român, vor fi nevoiţi să plece acasă.

Permisul de şedere al unui străin costă aproximativ 600 de lei. Cei care depăşesc perioada pentru care au permis plătesc amenzi care variază între 400 şi 1.200 de lei, în funcţie de numărul de zile depăşite. După 60 de zile de şedere ilegală, străinii primesc ordin de părăsire a ţării şi au termen de maximum 15 zile să o facă.

UMF Cluj le-a dat o derogare

Liderii studenţilor tunisieni cer statului român o modificare, măcar temporară, a regulilor de acordare a prelungirii permisului de şedere şi au scris în acest sens Parlamentului şi Ministerului de Interne.

Pentru a veni în întâmpinarea lor, Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj a prelungit cu o lună termenul de plată a celei de-a doua tranşe a taxei de şcolarizare pe 2011.

În Suplimentul „Şcoală şi educaţie" care apare mâine citiţi şi despre vizita cosmonautului Dumitru Prunariu la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, despre revista „Feminitate, Egalitate, Solidaritate" scrisă de elevele din cartierul bucureştean mărginaş Ferentari şi despre proiectul „Creşte prin teatru" în care copiii învaţă să se integreze în societate cu ajutorul tehnicilor de artă dramatică.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite