Momentul în care un șofer a zburat cu mașina peste sensul giratoriu și a aterizat pe acoperişul unui magazin în Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident spectaculos în Ilfov, unde un șofer a pierdut controlul mașinii și a zburat peste un sens giratoriu, oprindu-se pe acoperișul unui magazin. Victima a fost transportată de urgență la spital.

Sursă video: Facebook

Un accident rutier spectaculos s-a produs în cursul serii vineri, 6 februarie, în jurul orei 22:20, într-o comună din județul Ilfov, când un bărbat de 54 de ani, de origine turcă, a pierdut controlul volanului și autoturismul său a sărit peste un sens giratoriu, oprindu-se pe acoperișul unui magazin.

Șoferul a fost transportat de urgență la spital, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele evenimentului.

Momentul în care maşina „decolează” după ce loveşte sensul giratoriu au fost suprinse de o cameră de supraveghere din zonă şi au devenit virale pe reţelele de socializare.

Martorii au povestit că autoturismul se deplasa cu viteză foarte mare.

Maşia a aterizat pe acoperişul magazinului. FOTO: captură video ProTv
Maşia a aterizat pe acoperişul magazinului. FOTO: captură video ProTv

„A intrat direct în sens, a sărit în sus și a căzut pe magazin. Am înțeles că mașina venea dinspre București, cu viteză foarte mare”, a declarat unul dintre oamenii ajunşi la locul spectaculosului accident.

„Vă dați seama: dacă a zburat 40 de metri de acolo până pe clădirea asta, cred că a avut viteză”, a spus un altul.

O femeie prezentă la fața locului a adăugat că șoferul ar fi putut fi sub influența alcoolului: „Din câte am înțeles, conducătorul autoturismului era sub influența alcoolului. Cred că a pierdut controlul mașinii”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite